Sãrbãtoare de poveste la Corvinul
Ciprian Marinuţ
Trei zile şi două nopţi de sărbătoare alb-albastră la Hunedoara. Cuceriţi şi motivaţi de rezultatele de legendă ale Corvinului din anii 80, suporterii alb-albaştri au aniversat 90 de ani de existenţă a fotbalului în Hunedoara, aproape la fel de bine cum juca echipa de aur construită de Mircea Lucescu şi Remus Vlad. Aniversarea a avut loc chiar şi în contextul în care Corvinul mai există doar pe hârtie, iar actuala echipă, FC Hunedoara, se zbate în anonimatul eşalonului trei.
Proiect şi organizare de suflet
Un grup de suporteri pătimaşi, fără personalitate juridică sau resursele financiare ale cluburilor ori autorităţilor, au demonstrat că iubesc cu adevărat culorile alb-albastre şi că n-au uitat istoria fotbalului hunedorean. Fanii au avut ideea sărbătorii a 90 de ani de fotbal în municipiul de pe Cerna şi au pus la cale şi transformat într-o realitate de poveste acest moment aniversar. Proiectul suporterilor a fost bine structurat şi aproape perfect pus în practică, graţie şi unei sume importante de bani obţinute din bugetul local al oraşului.
Amintiri şi speranţe
Sărbătoarea a debutat joi, cu o expoziţie de fotografie menită să aducă aminte de începuturi şi de succesele care au făcut din Corvinul un club de legendă, iubit şi respectat. Vernisajul a cuprins 90 de imagini din cei 90 de ani de fotbal hunedorean, cu momente de colecţie, din meciuri glorioase. În paralel, a fost lansată şi o revistă aniversară, cu poveştile de aur ale fotbalului hunedorean, generate de performanţele istorice reuşite de Mircea Lucescu, Michael Klein sau Romulus Gabor şi scrise, printre alţii, de Nicolae Stanciu şi Fănuş Neagu. „În semn de respect faţă de cei care au contribuit la formarea spiritului alb-albastru, avem datoria ca în anul aniversar să fim mai uniţi, mai mândri şi mai bătăioşi ca niciodată, pentru ca echipa noastră dragă, Corvinul, să revină din nou în competiţie”, a scris Alex Suciu, unul dintre organizatori. Tot joi, a demarat şi campionatul de fotbal între licee, desfăşurat pe terenurile sintetice de la Baza Sportivă „Michael Klein”, care a fost câştigat de Colegiul „Iancu de Hunedoara”.
Investiţii şi mici regrete
Aniversarea a continuat, vineri, cu inaugurarea terenului II, modernizat la standardele actuale, graţie unui sprijin financiar din partea autorităţilor locale şi judeţene. La acest moment, suporterii, care au organizat evenimentul, au plătit „tributul obligatoriu” autorităţilor care au finanţat modernizarea stadionului şi sărbătoarea. Cele mai multe aplauze din partea celor prezenţi le-a primit Romulus Gabor, unicul fotbalist român premiat cu Balonul de aur (n.r. la CM de Juniori Australia 1981), care a împlinit 50 de ani, chiar în acea zi.
Seara, foştii mari jucători alb-albaştri, suporterii şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au participat la un dineu. Romulus Gabor a primit un tort pentru ziua sa şi a fost încă o dată cel mai aplaudat, demonstrându-se că e cel mai iubit şi respectat dintre foştii jucători corvinişti. Coechipierul său, Oncu, şi-a demonstrat calităţile artistice şi a dezvăluit unul dintre secretele echipei de aur din anii 80, care cică era deseori întâmpinată cu sloganul „ascundeţi vinu/că vine Corvinu”. Atmosfera a fost în general veselă, însă plutea în aer şi regretul lipsei de activitate a Corvinului, precum şi a absenţei de la aniversare a unor nume precum, Mircea Lucescu, Ioan Andone, Mircea Rednic, Dorin Mateuţ ori a regretatului Mişa Klein, reprezentat de fiica sa, Dominique.
Farmecul fotbalului de altădată şi show
Punctul culminant al aniversării s-a derulat, sâmbătă, pe Stadionul „Michael Klein”, când fotbalul a fost „rege” la partida de old boys dintre echipele generaţiilor anilor `80 ale Corvinului şi Universităţii Cluj. Componenţii celor două formaţii au readus pe gazon farmecul fotbalului de altădată, primind ropote de aplauze din tribune pentru execuţii tehnice de top, pase de geniu sau … împiedicări şi accelerări nereuşite. „Şepcile roşii” au deschis scorul prin Radu Sabo (min. 3), după centrarea lui şandru. Corvinul a egalat prin Clemente Şurenghin (min. 7), după o centrare a lui Mitrică. Clujenii au trecut iar în avantaj prin Alin Bănceu (min. 18), iar în repriza secundă, Mitrică (43) a scăpat singur şi a egalat, 2-2, cu un lob peste portar. Dincolo de goluri, de la clujeni s-au remarcat Alexandru Matei, prezent în teren la 78 de ani, şi profesorul universitar Septimiu Ormenişan, adevărat stâlp al defensivei, iar de la Corvinul, au strălucit, prin tehnică şi viziune asupra jocului, Petcu, Nicşa şi Văetuş. Gabor a fost prezent la meci, dar nu a jucat, din cauza unei accidentări. Pentru Corvinul au mai evoluat următorii: Rus, Tetilean, Gălan, Dubinciuc, Colesniuc, Dumitriu IV, Bardac, Mitrică, M. Stoica, V. Stoica, A. Rus, Cojocaru, D. Stroia, Ov. Costăchescu şi… primarul Ovidiu Hada.
Aniversarea s-a încheiat seara, în faţa Casei de Cultură Hunedoara, unde au fost proiectate câteva imagini memorabile din jocuri de neuitat şi a avut loc un concert, la care au urcat pe scenă Outfit, Cristina Vasiu, Dj K-lu şi Nick Kamarera.
HADA DUTE D….I IN AMERICA SI LASA-NE IN PACE IAR O SA PIARDA PSD-uL CU TINE IN PRIMARIA HD. ORICUM NU VEI MAI FI ALES PACAT DE ORASUL ASTA SI DE OAMENII CARE LOCUIESC IN EL. POCAITUL DE TAICAT-O FACE APEL IN BISERICA SA TE VOTEZE LUMEA DAR NICIODATA NU VEI MAI FI ALES PRIMARUL HD. IAL SI PE BUCATARUL DE PUIU RADU SI ROAGATE DE CASIAN SA VA ANGAJEZE LA EL DEPINDE CUM S-A COMPORTAT PUPINCURISTUL DE PUIU MARELE CONSILIER CARE A UITAT CIND VOPSEA MASINI IN HASDAT ACUM NU-I MAI DAI DE NAS A UITAT DE UNDE A PLECAT ACUM FRECVENTEAZA BISERICA LUI TAICAT-O LA SLUJBE CA MILOGU. MULTUMESTEI LUI MIRCEA MUNTEANU CA ALTFEL NU ERAI PRIMARUL HD. SI MIRCIA E UN MINCINOS CA A SPUS CA TE AJUTA SA FACETI LUMINA PE DRUMUL DEVA – HD. DAR IN CAMPANIE ATIT RUSINE SA VA FIE.