Categories: Sport

Sărbătoarea handbalului, marcată şi la Deva

Ciprian Marinuţ

„Familia” handbalului hunedorean a sărbătorit 75 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Române de Handbal. Evenimentul a avut loc, ieri, la Sala Sporturilor din Deva, şi s-a concretizat prin disputarea unor meciuri de junioare şi de old-boys şi acordarea de plachete şi diplome speciale.

Handbal şi premii
Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Hunedoara a dat tonul sărbătoririi şi la Deva, a celor 75 de ani de existenţă ai Federaţiei Române de Handbal. Nelu Ardelean, preşedintele AJH Hunedoara, a reuşit să adune, ieri, la evenimentul de la Sala Sporturilor din Deva, mulţi membri importanţi ai „familiei handbalului hunedorean” şi i-a „tratat” cu… spectacolul lor preferat şi premii. Echipele de junioare ale cluburilor CSS Hunedoara, CSS Petroşani, SCM Deva şi HCC Brad au prezentat în meciuri de bună calitate „spectacolul viitorului”, iar partida echipelor de old-boys a amintit de farmecul handbalului de altădată. După ce s-au „delectat” cu „show la semicerc”, cei prezenţi au asistat la premierea a 12 personalităţi ale handbalului hunedorean. „Primul pe lista premiaţilor a fost Tiberiu Drăgan, cel care a fondat, în 1955, echipa Proiectantul Deva, prima formaţie de handbal în şapte din judeţ”, a precizat Nelu Ardelean (foto), „sufletul” sărbătorii handbalistice de la Deva. Au mai primit plachete speciale, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea handbalului hunedorean, următorii: Ioan Mătăsaru (ex-antrenor U. Remin), Ioachim Oană, Iuliu Deldegan, Amos Boloş, Nelu Ardelean (ex-preşedinte U. Remin), Ioan Horvath, Ioan Trosan, Marian Muntean (preşedinte Cetate Deva) şi Gheorghe Socaciu. S-au acordat şi două diplome speciale pentru întreaga activitate a jucătoarei Melinda Toth (U. Remin şi Cetate Deva) şi antrenoarei Edith Miletti de la CSS Petroşani.

Istorie glorioasă
Handbalul este sportul de echipă la care România a înregistrat cele mai mari succese, cucerind 38 de medalii (19 de aur, opt argint şi 11 de bronz) la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene. Naţionala masculină a câştigat de patru ori Campionatul Mondial (în 1961, 1964, 1970 şi 1974), fiind alături de Suedia şi Franţa, cea mai titrată selecţionată de handbal din lume. Naţionala feminină a câştigat Campionatul Mondial în 1962 şi a mai pierdut două finale, în 1973 şi 2005. Şi pe plan judeţean, handbalul este sportul de echipă cu cele mai mari performanţe. Universitatea Remin Deva a cucerit „Challenge Cup” în 2002 şi a trecut în istorie unicul trofeu european pentru echipele hunedorene. Formidabila formaţie deveană de atunci a mai jucat finala aceleiaşi competiţii în 2004. Handbalul este unicul sport olimpic de echipă la care judeţul Hunedoara are o formaţie în prima Ligă, Cetate Deva activând neîntrerupt în acest eşalon de aproape 10 ani.
Primul meci de handbal în 11 jucători, cu public, a avut loc la Sibiu, în 18 iunie 1921, pe Stadionul Central, între elevii Liceului Brukenthal şi elevele de la Liceul de Fete. Ca for organizatoric, handbalul a intrat mai întâi, în 1933, alături de volei şi baschet, într-o federaţie comună. Trei ani mai târziu (1936 n.r), s-a consemnat naşterea actualei Federaţii Române de Handbal, de la înfiinţarea căreia se serbează 75 de ani. În acelaşi an, handbalul este introdus ca probă olimpică, iar naţionala masculină a României participă la ediţia inaugurală a J.O., cea de la Berlin, din 1936, ocupând locul cinci.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago