Categories: Actualitate

Sărbătoarea unui vechi sat hunedorean. Lãpugiu de Sus a împlinit 575 de ani

Volodia Macovei

Una din cele mai vechi localităţi din judeţul Hunedoara, Lăpugiu de Sus, a împlinit, după documente, venerabila vârstă de 575 de ani, prilej cu care, duminica trecută, a fost organizată o mare sărbătoare, motiv de bucurie şi mândrie, dar şi de reiterare a necesităţii vitale de păstrare a marilor tradiţii şi obiceiuri populare din vetrele spiritului autentic hunedorean.

Ca scurtă notă istorică, satul Lăpugiu de Sus a fost atestat într-un document din anul 1439, sub denumirea Lapugh, iar într-un document din 1491 apare sub forma Poss. Lapwg. Această atestare arată, însă, că satul exista deja şi în urmă cu aproape un secol, vechimea localităţii rivalizând, astfel, chiar cu cea a Cetăţii Deva.
Pe cât este de vechi acest sat hunedorean, pe cât de frumos plaiul pe care se întinde, pe atât de bogate şi cu rădăcini pierdute în timp sunt datinile, obiceiurile şi tradiţiile populare, multe din ele încă păstrate la loc de cinste de localnici şi valorificate de cercetători în etnografie şi folclor. Aşa se face că sărbătorirea a 575 de ani de la prima atestare documentară a satului, care a avut loc în data de 15 iunie 2014, la Căminul Cultural Lăpugiu de Sus, a fost plină de momente remarcabile, la care a participat întreaga comunitate, dar şi invitaţi de marcă.
Astfel, manifestarea a cuprins dezvelirea unei plăci aniversare, urmată de un minunat recital de poezie, dedicat tradiţiilor populare, oamenilor şi sufletului pământului românesc, sub titlul „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”.
Momentul cel mai impresionant a fost difuzarea filmului documentar „Locuitorii Lăpugiului de Sus, creatori şi păstrători ai culturii populare”, urmat de lansarea unui volum monografic, „Lăpugiul de Sus, trecut şi prezent, un sat pentru viitor”, lucrare realizată de Romulus Urs şi prezentată de prof. dr. Rusalin Işfănoni, etnolog şi cercetător la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.
Ca toate sărbătorile din satele hunedorene, şi aceasta s-a încheiat cu voie bună şi antren, datorită spectacolului de muzică populară „Satul meu e sat de munte”, susţinut de Bogdan Toma, din Ţinutul Pădurenilor, fiii satului Laurenţiu şi Florin Sav, şi formaţia Ovidiu Miheţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

56 de minute ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

59 de minute ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

59 de minute ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

59 de minute ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

o oră ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

o oră ago