Bolnavii găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş vor avea parte de o masă festivă de Paşte, dar şi de mici bucurii pe care conducerea instituţiei le-a pregătit pentru fiecare.
„Aşa cum ne este tradiţia, atât cea creştină, cât şi cea a unităţii noastre, în fiecare an, cu ocazia marelui praznic pascal, de pe masă nu vor lipsi drobul, ouăle roşii, carnea de miel şi vestitul cozonac. Ba mai mult, ne-am drămuit partea financiară de care dispunem pentru o bună funcţionare astfel încât să putem să le facem câte o surpriză dulce, în pacheţele pe care le vor primi găsindu-se ouă din ciocolată, iepuraşi din ciocolată, deci produse care să-i înveselească măcar puţin. Indiferent părinţii, fraţii sau bunicii cui sunt de drept, acum au devenit părinţii, bunicii şi fraţii noştri, aşa că le oferim grijă şi afecţiune. În rest, doar bunul Dumnezeu să le dea sănătate, iar nouă, celor angajaţi aici, să ne dea putere de muncă şi succes în ceea ce facem. Ce mai vreau să adaug este că deşi în anii trecuţi, pe la începutul sezonului cald, aveam mereu locuri libere, deocamdată funcţionăm la capacitate maximă, iar lucrurile nu par să se schimbe în acest sens. Dealtfel, avem destule dosare în aşteptare. Dacă ar fi loc suficient, i-am accepta pe toţi care au mare nevoie. Dar nu ţine de dorinţa noastră, ci de posibilităţi”, a spus ec. Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. De menţionat că pentru a se continua respectarea reglementărilor de distanţare impuse de autorităţi la nivel naţional, servirea mesei festive se va face tot în saloane, prevenindu-se aglomerarea şi contactul direct.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…