Sarmizegetusa Regia se închide pentru tăierea arborilor bolnavi

Adriana Năstase

Situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia se închide pentru o lună de zile. Asta, pentru ca să se poată tăia arborii bolnavi, care pun în pericol atât viaţa turiştilor, dar distrug şi monumentul.

„Odată cu preluarea monumentului UNESCO în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, începând din 2013 a fost monitorizată şi situaţia arborilor seculari din interiorul sitului. În fiecare an de atunci încoace, la fiecare furtună mai puternică, s-au înregistrat căderi de arbori, lucru care a pus în pericol integritatea monumentului, dar şi viaţa oamenilor. Doar în cursul anului trecut, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, au căzut peste 25 de arbori în interiorul zonei administrare, arbori care au pus în pericol viaţa personalului care deserveşte zona, dar şi pe cea a turiştilor, al căror număr este în continuă creştere. Mai grav este faptul că au fost distruşi ireversibil 10 metri din zidul incintei militare în urma ruperii unei crengi grele. În aceste condiţii, au fost identificaţi 103 arbori bolnavi, care au fost marcaţi şi propuşi pentru tăiere”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.
Operaţiunile de tăiere şi extragere a arborilor vor demara la începutul săptămânii viitoare şi se realizează conform autorizaţiei de exploatare, obţinute în baza prevederilor legale (Ordin nr. 1540/ 2011) de către prestator. Potrivit autorizaţiei, pe durata lucrărilor este necesară închiderea sitului arheologic pentru o perioadă de 30 de zile. Între 22 ianuarie şi 19 februarie 2018, situl arheologic va fi închis pentru public.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago