Actualitate

Șase cu media 10 la Evaluarea Națională

Ieri, au fost afișate primele rezultate de la Evaluarea Națională. Inspectoratul Școlar Județean Hu­nedoara a centralizat rezultatele absolvenților clasei a VIII-a înre­gistrate la Evaluarea Națională, perioada 19 – 22 iunie 2023.

De la ce școli sunt
Situația statistică generală arată că dintre cei 2.664 de candidați care s-au prezentat la ambele probe, 1.986 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică ¬¬¬74,5 la sută față de: 81,53 la sută, în anul școlar 2021-2022; 75.2 la sută, în anul școlar 2020-2021; 75.64 la sută în anul școlar 2019-2020. Elevii care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională 2022-2023, sunt următorii: Belea CD Alexandra de la Liceul Tehnologic Energetic „Dra­gomir Hurmuzescu” Deva, Miheț IG Bogdan de la Colegiul Național „Decebal” Deva, Morar VL Irina de la Liceul Tehnologic Energetic „Drag­omir Hurmuzescu” Deva, Negrea GD Patricia-Daniela de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara, Pruteanu RL Eduard Andrei de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Tanu S Anamaria de la Colegiul Național „Decebal” Deva. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie 2023. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la o primărie, cu un edil șef nou, lucrurile nu stau…

2 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că s-a implicat ireproșabil în cazul copiilor afaceristului Adrian Marțian,…

2 ore ago

Bulina neagră

Valerian M. Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri, bărbatul fiind…

2 ore ago

Efectele pozitive ale măsurilor implementate de PSD pentru creșterea veniturilor celor care muncesc și scăderea inflației au impact favorabil

Efectele pozitive ale măsurilor im­ple­mentate de PSD, prin intermediul Parla­mentului și al Guvernului, se resimt…

2 ore ago

Operațiunea „Jupiter”: Peste 260 de percheziții au fost efectuate în mai multe județe din țară. În Hunedoara, afaceri la amanet și evaziune fiscală

Peste 260 de percheziții domiciliare au fost efectuate, ieri, 22 octombrie, în mai multe județe…

2 ore ago

DAS Deva: În atenția cetățenilor eligibili pentru a primi ajutorul de încălzire a locuinței

Magdalena Șerban Direcția de Asistență Socială Deva informează cetățenii că pot depune cererile pentru acordarea…

2 ore ago