Politica si administratie

Şase milioane de euro pentru infrastructura Haţegului

Magdalena Şerban05 Marcel Goia

Până în prezent, la Haţeg s-a reuşit implementarea mai multor investiţii majore. Dintre acestea, ponderea cea mai însemnată o au lucrările ce vizează modernizarea a nu mai puţin de 25 de străzi, momentan aflate pe ultima sută de metri de execuţie.
Îşi cere scuze pentru disconfortul creat
Proiectul european câştigat şi implementat aproape în întregime se referă la reabilitarea reţelei stradale, investiţie în valoare de circa şase milioane de euro ce reprezintă bani europeni nerambursabili. Contribuţia locală este de 900.000 de lei. ”Este vorba de 25 de străzi, adică 13 kilometri, deci jumătate din infrastructura rutieră a oraşului. Programul cuprinde 22.432 de metri pătraţi de trotuare, 1.616 metri pătraţi de spaţii de parcare, piste pentru biciclete, spaţii verzi prevăzute cu jardiniere, bănci şi locuri de odihnă. De asemenea, include sisteme de semnalizare şi marcaje rutiere. Termenul de finalizare este 26 iunie a.c, adică mâine. Pe această cale, doresc să le cer scuze cetăţenilor, deoarece oraşul s-a transformat în şantier, în condiţiile în care în paralel mai avem un proiect de introducere a apei şi canalizării, demarat de Apa Prod, tot cu finanţare europeană. Lucrările fiind ample, sunt conştient că s-a creat disconfort”, a declarat Marcel Goia (foto), primarul oraşului Haţeg.
Obiective bifate
Pe de altă parte, primarul a mai amintit că din bugetul local au fost amenajate locuri de parcare în curtea spitalului orăşenesc (25), pe Strada Ovid Densusianu (40), Aleea şcolii (15), Strada Timişoarei (6) şi Strada Independenţei (10). Sala de spectacole a Colegiului Naţional I.C Brătianu a fost şi ea modernizată şi au fost curăţate mai multe subsoluri de bloc. „În paralel cu proiectul de anvergură, am încercat să acoperim şi celelalte necesităţi investiţionale. Spre exemplu, grădiniţa cu program prelungit am mutat-o în clădirea nouă de pe Strada Libertăţii, acum având o capacitate de 100 de locuri. S-au mai realizat reparaţii la clădirile în care funcţionează toate instituţiile de învăţământ de pe raza noastră administrativ-teritorială, adică o creşă, două grădiniţe, trei şcoli generale şi liceul. Totodată, s-a extins şi s-a modernizat capela cimitirului, a fost reabilitat căminul cultural din Silvaşu de Sus, localitate aparţinătoare, şi s-a extins reţeaua de iluminat public pe Strada I.C. Brătianu şi Nălaţ-Vad. Suplimentar proiectului pe care cei de la Apa Prod îl implementează din bani europeni, am efectuat 46 de branşamente la locuinţele particulare situate pe Strada Mihai Eminescu. Am amenajat alei în zona Aleea Constructorului şi Aleea Trandafirilor şi aşa cum am promis, am construit o hală pentru piaţa agroalimentară. Tot la capitolul obiective importante ce au necesitat reabilitare, pot spune că am reuşit să reabilităm cantina socială a oraşului şi am mai făcut o împrejmuire a incintei şcolii primare din Nălaţ”, a afirmat primarul Marcel Goia. Cât priveşte perspectivele, primarul spune că vrea să introducă pe Strada Mihail Kogălniceanu canalizare, precum şi să extindă reţeaua de energie electrică în zonele Hunedoarei 2, Suseni 2, Arghezi 2 şi Nălaţ-Vad. Reabilitarea clădirii administrative a spitalului, în vederea amenajării unei creşe, dar şi reparaţii la străzile Câmpului-Oborului, I.L. Caragiale şi Independenţei sunt alte puncte ce urmează să fie atinse de administraţia publică din Haţeg, începând cu luna viitoare.

One thought on “Şase milioane de euro pentru infrastructura Haţegului

  • ce faci domnule primar cu silvasu de sus? localitatea cu cel mai mare aflux de turisti din tara, fara apa, fara canal, cu strazi sparte si carpite,nici macar un metru de sant nu a-ti fost in stare sa faceti, ar trebui sa va fie rusine, daca nu de silvaseni macar de turistii care vin din toate colturile tarii

    La introducerea apei in localitate, in ritmul si cu oamenii cu care se lucreaza condusi de o nulitate de director, o sa terminati in 10 ani lucrarea.
    Apropo nu a-ti reabilitat nici un camin cultural, este reabilitat de fostul primar

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura