Sătulă să fie dusă cu vorba, de ani de zile, în privinţa titlului de proprietate, o femeie din Rapoltu Mare a decis să protesteze în faţa primăriei
Sorina Popa
O săteancă din Rapoltu Mare, Aurora June (foto), a protestat, ieri, în faţa sediului primăriei comunei, nemulţumită că de ani mulţi nu poate să obţină titlul de proprietate pe terenurile care le deţine. Femeia spune că nu a ştiut ce să mai facă şi a ales calea protestului. S-a „înarmat” cu o foaie de hârtie pe care a scris „Protest pentru drepturile omului-titlu de proprietate”.
Şi-a luat şi un scaun, s-a aşezat cuminte pe el şi a aşteptat.
„Să se împiedice de mine”
„M-a minţit într-un hal fără de hal. Eu vreau pământul meu. Am depus toate documentele la primărie pentru a obţine titlul de proprietate. M-am săturat, nu mai pot umbla pe drumuri, iarna, vara. Am discutat de mai multe ori cu primarul. Stau aici până se rezolvă. E dreptul meu şi trebuie să îmi dea titlul de proprietate. Aşa am ajuns, cu straiţa-n băţ la primărie. De mulţi ani, mă chinui să obţin titlul. Nu umblu cu cioara vopsită. Până când a murit, soţul meu a umblat el peste tot. Voi dormi aici, să se împiedice de mine, spune Aurora June, din satul Rapoltu Mare.
„Nu mi-au dat nici un răspuns cei de la primărie, de ce nu îmi dau titlul. Am fost şi la prefectură, la DNA, nimic, la Cadastru, nimic”, a mai spus femeia.
„Nu a vrut să semneze procesul-verbal”
„În 1996, familia June a fost pusă în posesie cu o suprafaţă de teren agricol, arabil şi fâneţe, cu o excepţie, o suprafaţă de fânaţ, sus la pădure. Din lipsă de topografi, nu am putut să punem în posesie familia June. Soţul femeii, Iosif June, a refuzat să semneze procesul verbal, pe considerente că nu apare şi parcela respectivă în documente. I-am spus că îi vom elibera ulterior titlul de proprietate pentru parcela respectivă, dar nu a vrut să semneze. În aceste condiţii, lucrurile au rămas nefinalizate”, a declarat Octavian Roman, primarul comunei Rapoltu Mare.
Primarul Octavian Roman susţine că timp de mulţi ani, instituţia nu a avut un inginer topograf, pentru a rezolva problemele legate de proprietăţi şi nu numai. „Ani buni nu am avut un topograf. De anul trecut, l-am angajat pe Arpad Kaytar, care a trebuit să ia toate cazurile nesoluţionate”, a adăugat Octavian Roman.
Recunoaşte că n-a întocmit actele
L-am întrebat pe inginerul topograf Kaytar Arpad de ce nu a făcut până acum documentaţia pentru Aurora June, care trebuie depusă la Oficiul Judeţean de Cadastru, care va elibera titlul de proprietate? „Recunosc, eu trebuia să întocmesc actele, dar nu le-am făcut. Acum e mai complicat, sunt multe cerinţe ale celor de la Cadastru. Dar, acum mă apuc şi le fac şi apoi le depun la Oficiul de Cadastru”, a spus inginerul topograf de la Primăria Rapoltu Mare, Kaytar Arpad.
Una peste alta, să sperăm că lucrurile vor ajunge la capăt şi Aurora June îşi va vedea titlul de proprietate.