Categories: ComunitateFlash

SC Eco Sid, firma municipalităţii Hunedoara, se află la înghesuială

Natalia Bumbac

Consilierii locali ai municipiului Hunedoara cer efectuarea unui audit extern pentru verificarea contractelor pe care firma SC Eco Sid SRL, al cărui acţionar majoritar este municipalitatea, le-a avut cu firma Santinel. În acest moment, societatea Santinel a câştigat în instanţă un proces prin care are de încasat 6,6 milioane de lei, iar singura modalitate prin care ar putea să-şi recupereze prejudiciul pretins ar fi să intre în posesia celor peste 100 de hectare de teren aflate în proprietatea SC Eco Sid SRL.
Sentinţa nu e definitivă
Potrivit consilierului local Jane Magaon, contractul de prestări servicii a fost încheiat în timpul administraţiei Nicolae Schiau, iar Marian Mihalache (aflat în prezent în puşcărie în Irlanda, pentru că şi-a ucis amanta) era directorul firmei Eco Sid SRL. Magaon vrea să se efectueze o expertiză a tuturor actelor care au stat la baza contractului respectiv şi găsirea responsabilului pentru situaţia în care a ajuns SC Eco Sid SRL. Alesul liberal a declarat în şedinţa de vineri a Consiliului Local Hunedoara că Eco Sid a rămas fără nimic, după ce a deţinut un patrimoniu vast. Şi consilierul local Maria Mornea s-a alăturat demersurilor prin care se doreşte aflarea cauzelor care au dus aproape la pierderea suprafeţelor de teren deţinute de societatea primăriei. Maria Mornea a afirmat că desfăşoară în prezent un studiu a documentelor încheiate între cele două societăţi, iar concluziile le va prezenta avocatului care reprezintă SC Eco Sid SRL în instanţă. Sentinţa prin care firma Santinel a obţinut executarea silită a SC Eco Sid SRL nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Tribunalul Hunedoara. Actualul director al firmei administrate de municipalitate, Nicolae Balosin, se declară optimist şi speră ca la recurs să primească o sentinţă favorabilă prin care terenul de peste 100 de hectare să nu le poată fi executat silit. Acesta spune că firma Santinel ar trebui să primească despăgubiri în valoare de 300.000 de lei, care reprezintă valoarea profitului nerealizat. Cele aproximativ şase milioane de lei solicitate reprezintă cheltuieli pentru realizarea serviciilor neprestate, din cauza fostei administraţii locale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago