Categories: Comunitate

Scăderea TVA la produsele agricole poate genera beneficii pe piaţa românească

Magdalena Şerban

Din 1 august, cota TVA a coborât la nouă procente pentru mai multe produse şi servicii agricole, precum livrarea de pesticide, seminţe şi îngrăşăminte. Şeful Camerei Agricole Judeţene Hunedoara, Călin Marian (foto), consideră că acest lucru constituie o măsură fiscală foarte bună, mai ales pentru activitatea fermierilor.
„Produsele agricole ar trebui să se ieftinească, TVA-ul scăzând de la 20 la nouă procente pentru materii prime agricole, dar şi pentru anumite servicii din acest sector. Asociaţiile profesionale spun că vor urmări împreună cu Ministerul Agriculturii dacă preţurile vor fi într-adevăr mai mici. În caz contrar, se va putea reveni la cota de 20 la sută. Personal, m-aş bucura să se menţină acest procentaj, deoarece sunt afectate în mod direct şi cheltuielile fermierilor. Acestea fiind mai mici, le creşte posibilitatea de reinvestire a banilor sau de înregistrare de profit. În momentul de faţă, unii sunt aproape de faliment, având o marjă de profit minimă, aşa că e posibilă salvarea lor. Mergând mai departe pe acelaşi principiu, şi preţurile la produsele agricole ar trebui să scadă, acestea fiind influenţate de imputurile din agricultură (îngrăşăminte, pesticide etc). Însă să sperăm că retailerii nu vor plusa adaosul comercial, aceasta fiind altă poveste şi deloc una plăcută”,  argumentează Călin Marian. Mai trebuie spus că TVA-ul a scăzut atât pentru produsele agricole destinate însămânţării sau plantării, cât şi pentru prestările de servicii agricole, cum ar fi: arat, semănat, discuit, stropit pentru combaterea dăunătorilor, recoltat, prăşit, cosit, greblat. Asta ar însemna ca începând cu anul viitor, consumatorul final să scoată mai puţini bani din buzunar. Pe de altă parte, ordinul de modificare a cotei fiscale mai are ca scop şi scoaterea de la negru a muncii pe care o fac zilierii în agricultură.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago