Scandal cât casa în ALDE Hunedoara
Scandalul din ALDE ia amploare, potrivit ultimelor evenimente înregistrate atât la centru, cât şi în filialele judeţene. În judeţul nostru, se pare că membrii ALDE din Valea Jiului s-au hotărât să nu mai tacă şi să iasă la interval cu declaraţii.
„Am fi avut alte opţiuni”
Ieri, într-un comunicat transmis redacţiei, se arată că „referitor la articolele şi comentariile apărute în presa locală şi judeţeană, având ca obiect susţinerile şi numirile politice făcute în ultima vreme în cadrul CEH, Biroul Politic al ALDE Petroşani este împuternicit să facă următoarele precizări: filiala locală a partidului nostru nu a fost consultată în chestiunile sus menţionate şi, ca urmare, nu îşi asumă respectivele decizii. Menţionăm, că, dacă am fi fost consultaţi, am fi avut, cu siguranţă, cu totul alte opţiuni”.
Contactat, Francisc Gerschner a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că este dezamăgit de modul de lucru din organizaţia judeţeană ALDE. „Ne întreabă toată lumea, sindicaliştii, minerii, de ce au fost numiţi Simion Mariş în Consiliul de Administraţie al CEH şi Călin Laza director economic. Oamenii ne întreabă de ce i-am pus pe aceştia în funcţiile respective. Noi, cei din ALDE din Valea Jiului le răspundem că nu avem nici o contribuţie la acest lucru. Mircea Moloţ face ce vrea el. Eu nu fac politică pentru mine. Fac politică pentru oamenii din zonă. Dacă acum, când suntem la guvernare, nu facem nimic pentru ei, atunci e rău de tot”, a declarat Francisc Gerschner, membru în Biroul Politic al ALDE Petroşani, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.
„Nu am fost consultaţi”
La rândul său, Marius Sanfirişca, preşedintele executiv al ALDE Hunedoara, susţine că în Valea Jiului partidul are specialişti pentru a-i numi pe funcţiile respective. „Am aflat din presă că Laza şi Mariş au fost puşi pe funcţiile respective. Nu am fost consultaţi. În şedinţa din 9 martie, l-am întrebat pe Simion Mariş cum de a ajuns în Consiliul de Administraţie al CEH? El a răspuns că şi-a depus CV-ul pentru acest post. Normal ar fi fost, ca membru de partid, să ne spună ce intenţii are. Noi în ALDE avem specialişti în Valea Jiului, care meritau să ocupe acele funcţii. Francisc Gerschner, de exemplu, a adus mai multe voturi, la alegerile de anul trecut, decât au adus doi foşti viceprimari liberali care au venit în ALDE. Noi muncim şi alţii iau posturile”, a declarat Marius Sanfirişca, preşedintele executiv al ALDE Hunedoara.
Scandalul din ALDE a ajuns în instanţă şi în judeţul Hunedoara. Marius Sanfirişca a atacat, în contencios administrativ toate hotărârile Delegaţiei Permanente a ALDE Hunedoara din data de 23 februarie 2017, pe motiv că nu s-a respectat Statutul partidului. Mai precis, că Delegaţia Permanentă a ALDE Hunedoara nu a fost validată de Comisia de Fuziune a partidului.
(Explicatie foto: Batman Sanfirişca încearcă să salveze ALDE Hunedoara de dictatura preşedintelui organizaţiei judeţene)