Când oamenii legii i-au cerut să se legitimeze, individul a devenit agresiv şi în sprijinul său au sărit mai mulţi amici care au provocat un adevărat circ în cartier. Anchetatorii au fost nevoiţi să ceară întăriri pentru a-l putea duce pe individ la sediul Poliţiei Petroşani, pentru cercetări.
„A dat peste un biciclist şi umbla vorba că nu are nici permis. Când au venit poliţiştii, s-a enervat şi a dat cu spatele direct într-o maşină parcată. N-a vrut să se legitimeze, amicii lui au tras de poliţişti, a fost scandal în toată regula”, a spus unul dintre martori.
Tânărul accidentat a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru îngrijiri medicale, acesta suferind un traumatism la picior, dar nu a rămas internat. Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dacă victima va depune plângere, ar putea fi cercetaţi penal şi amicii şoferului vinovat. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…