Nicolle Ebner
Cel mai disputat subiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Deva, de ieri, a fost proiectul iniţiat de mai mulţi consilieri locali PNL, prin care s-a propus reînchirierea spaţiului de 288 de metri pătraţi, în care au funcţionat, până în primăvara acestui an, birourile primarului, a viceprimarilor şi secretarelor acestora.
Buturuga care a răsturnat… majoritatea
Pentru spaţiul respectiv, urma să se plătească o chirie de 7.200 lei/lună (1.600 euro). „Legea impune să reducem cheltuielile, or, prin închirierea acestor spaţii, le suplimentăm. Aruncăm cu nesimţire, banul public, taxele şi impozitele devenilor, pentru satisfacerea unui capriciu”, a declarat consilierul PSD, Vasile Ţonea.
„Nu ne batem joc de banul public”, a răspuns consilierul PNL, Doru Oană, unul dintre iniţiatorii proiectului, „dar, primarul ales are nevoie de spaţii decente pentru primirea delegaţiilor străine”. „Grupul PDL va vota „pentru”, deoarece chiria plătită, până în acest an, a fost de 8.000 de euro, iar în urma negocierilor cu proprietarul, a scăzut la 1.600 euro/lună. Este nevoie de acele birouri, deoarece, în primărie, fluxul nu este funcţional”, a declarat şi Corina Oprişiu, în numele aleşilor PDL. În cele din urmă, proiectul a fost supus la vot, iar majoritatea PNL-PDL-PRM, de 13 consilieri, a fost doborâtă de votul „opoziţiei” PSD-UDMR şi de „abţinerea” consilierului liberal Alexandru Borbeanu. Ca să treacă, proiectul avea nevoie de 14 voturi.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…