Scandalul din Pro România Hunedoara, departe de a se stinge

Sorina Popa

Scandalul din Pro România Hunedoara este departe de a se fi terminat. Marius Sanfirişca (foto) a scris în urmă cu câteva zile pe Facebook că a primit o hârtie prin care era informat că nu mai este coordonator judeţean al Pro România. Acesta a reacţionat dur după primirea veştii.

„Au loc doar oportuniştii“
„Salutare, prieteni! Am o veste: în această seară, scurta mea carieră politică în Pro România s-a încheiat. Atât s-a putut!
O politică altfel? DA… Pentru că vreau să trăiesc într-o ţară condusă de oameni cinstiţi şi competenţi, fără aroganţă şi dispreţ la adresa cetăţenilor, pentru că îmi doresc lideri politici cu care să mă mândresc, în urmă cu doi ani şi jumătate, am fost unul dintre acei care au făcut parte din echipa care a lucrat la ceea ce urma să devină Pro România.
Astfel, la data de 29 mai 2017 a fost lansat oficial Proiectul Politic Pro România, un proiect politic în care am crezut şi pentru care mi-am dedicat timpul şi energia. Lansarea a reunit numeroşi jurnalişti, oameni de afaceri, politicieni, lideri de marcă ai politicii româneşti şi reprezentanţi ai sindicatelor şi societăţii civile. Aflu acum că în acel partid au loc doar oportuniştii, ceea ce eu nu pot fi. Probabil, de aceea s-a vrut plecarea mea.
Da, singurul lucru care mi se poate imputa în mod real este o prietenie cu Daniel Constantin, precum şi o bună relaţie de colaborare cu Sorin Câmpeanu, Irimie Mircea, Mircea Banias, Eugen Durbacă, Cristian Cosmin, Giani Croitoru, Damian Florea Răzvan Mitu, Raluca Halatz.
Sunt şi voi rămâne alături de acei oameni în care cred şi pe care îi respect.
Fiecare este liber să creadă în valorile lui şi în ceea ce crede că se regăseşte şi de aceea invit pe fiecare să facă aşa cum simte, fără a se lăsa influenţat de decizia celor din jur.
Şi pentru că eu încă mai cred în valorile mele, voi face tot ce depinde de mine pentru a duce la reuşita acelor lucruri şi principii după care mi-am ghidat toată viaţa, de până acum: cinstea, demnitatea, valorile reale, respectul şi onestitatea!”, a scris Marius Sanfirişca pe pagina sa de Facebook.

„Rîşteiu este încă membru al PSD“
L-am contactat pe Marius Sanfirişca pentru a afla dacă a demisionat din partid. „Voi demisiona din Pro România, pentru că nu pot sta lângă un om care m-a înjunghiat pe la spate. Este vorba de Emil Rîşteiu. El se crede un fel de Laurenţiu Nistor, dar niciodată nu o să-l ajungă pe acesta. Tot ce s-a construit în Pro România a distrus Rîşteiu. Cea mai mare supărare a acestuia a fost când am blocat alegerile de la Pro România Deva. El a vrut să-l pună pe Mihai Mica preşedinte, dar eu nu am fost de acord. Ce a făcut până acum Emil Rîşteiu este un simulacru de alegeri la unele filiale. Fac un apel la raţiune şi moralitate ca Rîşteiu să-l lase pe Dorin Gligor să conducă organizaţia judeţeană a partidului, pentru că el poate. De altfel, Dorin Gligor este singurul coordonator judeţean în funcţie. Pe mine m-au înlăturat, iar Emil Rîşteiu este încă membru PSD“, a declarat Marius Sanfirişca pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Precizăm că în Statutul Pro România nu există posibilitatea excluderii membrilor din partid.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago