Scandalul legat de reabilitarea drumului dintre Hunedoara şi Călan, tot mai mare

        Ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, a făcut o sinteză a proiectelor de investiţii ale instituţiei.Proiecte în derulare, sau cele care urmează să fie demarate.

Aproape un an de la semnarea contractului

Întrebat ce se întâmplă cu reabilitarea DJ 687 Hunedoara-Călan, care a demarat în urmă cu câteva luni, dar a fost oprită din cauză că lucrările ar trebui să intre pe terenurile oamenilor, Mircea Bobora a declarat că nu are presiuni să nu aducă situaţia la normalitate. La aproape un an de la semnarea contractului, lucrurile nu se mişcă deloc. Dacă nu se finalizează lucrarea până la sfârşitul anului viitor, vom da banii înapoi.
„Nu am presiuni ca să nu rezolvăm situaţia. A mai fost astăzi (n.r.-ieri) o şedinţă cu cei responsabili. Una dintre propuneri a fost înlocuirea managerului de proiect (n.r.-Carmen Guran, director tehnic al CJ). Astăzi voi analiza situaţia şi vă voi informa ce decizie luăm referitoare la managementul investiţiei. Ne-am asumat studiul de fezabilitate, s-a semnat un contract. E adevărat, sunt inadvertenţe în structura de proprietate a terenului”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
În conferinţa de presă de ieri, preşedintele CJ a fost întrebat care este componenţa Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) pentru investiţia de reabilitare a DJ Hunedoara-Călan şi care sunt salariile, bonusurile încasate de membrii acesteia. Bobora a declarat că va oferi presei toate datele respective în cel mai scurt timp. ”Dacă proiectul tehnic al investiţiei se suprapune cu documentaţia tehnică a construcţiei, lucrarea continuă. Dacă nu, atunci avem o problemă gravă”, a adăugat preşedintele CJ Hunedoara. Astăzi, Mircea Bobora va anunţa ce decizie a luat privind propunerea coordonatorului proiectului, vicepreşedintele Sorin Vasilescu, de schimbare a managerului de proiect.
Au luat bani pe studii, dar sunt de groază”
„Să luaţi măsurile necesare faţă de cei care nu-şi fac datoria. Trebuie spus, ca să ştie lumea, aceste studii de fezabilitate (n.r.-ale investiţiei de reabilitare a Drumului Judeţean Hunedoara-Călan), prefezabilitate, proiectul au fost făcute de mântuială. Nu au fost făcute pe vremea PSD, noi doar le-am preluat. Au luat banii pe el, dar sunt de groază. Să nu ascundem sub preş prostiile unora. Să spunem cine a fost preşedintele Consiliului Judeţean când au fost făcute aceste studii, cine a fost firma care le-a făcut. Faptul că studiul de fezabilitate a fost făcut de o firmă care şi-a luat banii pentru el, dar este prost întocmit, este grav. Cine nu-şi face datoria să plece! Nu putem plăti pentru cei care nu-şi fac datoria, domnule preşedinte Bobora!”, a spus liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, în conferinţa de presă de ieri.(Sorina Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • baliverne, bla bla bla, nu sint in stare de nimica, dna Carmen G. are dreptate, auzi ineptie ca din cauza ei nu se deruleaza lucrarile cu toate ca contractul a fost semnat de un an, ce sa mai zici niste imbecili.

  • Bai "florine" cred ca esti ceva linge blide de a ei ca tot tii partea , de unde stii ca dna centimetru are dreptate ? O sa vedem finalul.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

15 ore ago