Claudiu Sav
Echipa noastră a ţinut în şah liderul Ligii a doua, după un meci pe care l-a dominat, dar care s-a terminat, la egalitate, 1-1. Pîrvulescu a deschis scorul cu o super-execuţie, iar oaspeţii au stabilit scorul final, în repriza a doua, la singurul lor şut pe spaţiul porţii.
Au respins centrările
Amfitrionii au început montaţi şi cu o atitudine bună duelul cu liderul din Harghita şi au dominat ostilităţile în primele 10 minute, când i-au ţinut departe de poartă pe vizitatori şi au fost periculoşi, în mai multe rânduri, prin Darius Grigore, Gîrbiţă şi Vladic. Pressing-ul avansat al alb-albaştrilor a rămas „de actualitate” şi dincolo de primul sfert de oră, jucându-se, cu mici excepţii, doar în jumătatea de teren a oaspeţilor, care s-au mulţumit să respingă centrările din flancurile hunedorene, de la Pîrvulescu şi Velisar şi să blocheze, eficient, „şarjele” lui Lehaire şi Grigore – mizând, în acelaşi timp – doar pe contre ale lui Gal-Andrezly şi Ceara.
În aceste condiţii, deschiderea de scor nu putea să întârzie, Pîrvulescu mişcând tabela cu o execuţie senzaţională, de la 20 de metri, direct în vinclul porţii lui Simon, după o „aşezare” perfectă a lui Lupu, în minutul 40! Putea fi chiar 2-0, trei minute mai târziu, dar Lică a trimis, incredibil, peste poartă, din doar câţiva metri o centrare perfectă a aceluiaşi Pîrvulescu. Finalul primei părţi s-a încheiat şi cu un „frison” provocat de o contră rapidă a lui Torvund în banda stângă, blocat foarte bine însă de Manolache (45+1).
Peste poartă
Actul secund a început sub aceleaşi auspicii şi, în ciuda schimbărilor ofensive operate de Ilyes (Dolny şi Babati), tot echipa noastră a avut prima şansă mare de gol, Pîrvulescu şutând, din drob, de la 18 metri, portarul Simon reţinând de sub „transversală (53). 60 de secunde mai târziu, Gîrbiţă a avansat în stânga, a intrat unghi, a centrat foarte bine pentru Lupu, care n-a ajuns însă la minge. Şi mai mare a fost ocazia aceluiaşi Gîrbiţă, din minutul 60! Acesta a fost lansat, excelent de Lehaire, a pătrus în careu, dar a trimis peste poartă din 10 metri. Jocul bun al echipei noastre a continuat, iar tânărul Darius Grigore a fost şi el aproape de
2-0. După o lovitură liberă executată de Velisar, fundaşii adverşi au respins la 18 metri, de unde juniorul nostru a trimis, cu sete, direct în bara din stânga porţii lui Simon (70). Cu toate acestea, contrar cursului jocului, oaspeţii au reuşit să restabilească egalitatea, la primul şut pe spaţiul porţii! În minutul 73, Ceara a deviat, cu călcâiul pentru Kovacs, care a centrat, pe jos în faţa porţii, iar golgheterul Dolny a înscris cu o deviere scurtă, sub „transversală”. Replica hunedoreană a venit prompt, după un corner al lui Velisar, Szilagy fiind aproape de a trimite în proprie poartă, din careul mic, talonat de Lică (80), în vreme ce nou-intratul Bradu a avansat în zonă centrală şi a şutat de la marginea careului, dar Simon s-a întins şi a scos din „lung” (84). S-a încheiat 1-1, la capătul unuia dintre cele mai bune jocuri din acest sezon, la Hunedoara. Runda viitoare, penultima din 2024, ne deplasăm la Slatina, pentru duelul cu CSM-ul din localitate. Jocul cu noua echipă a lui Claudiu Niculescu va fi sâmbătă, de la ora 11:00, în direct pe FRF.TV.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pîrvulescu, Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş – Lupu (83, Hergheligiu), D. Grigore (76, Câmpan), Lehaire (83, Pop), Gîrbiţă (76, Bradu) – Vladic (90, Goodnews)
FK Miercurea Ciuc (antrenor Robert Ilyeş): Simon – Hegedus, Kelemen, Palmeş, Bloj (60, L. Kovacs) (85, Csuros) – Veres (46, Babati) – Szilagy, Bodo (85, Bakos), Gal-Andrezly (cpt.), Anderson – Torvund (46, Dolny).
Conform datelor de tip Exit-POLL CURS, pentru ora 19.00, PSD a câștigat alegerile parlamentare, urmat de AUR, în…
S-au făcut valuri, unii dintre ei au fost săltați pentru a-i turna pe alții, dar…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor (PSD), a declarat ieri, după ce şi-a exercitat…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a finalizat cu succes modernizarea drumurilor, în baza…
Alexandru B., din Uricani Pentru că este învinuit de violarea unei adolescente și riscă să…
Profesor la liceul din Hațeg, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru că a condus…