Politica si administratie

Scenarii de destabilizare a PSD Hunedoara

 05Mihail Rudeanu (3) copy

 

 Nicolle Ebner

Fostul preşedinte al filialei judeţene PSD Hunedoara, Mihail Rudeanu (medalion), declară că informaţiile apărute într-un ziar din Valea Jiului, din care reiese că ar susţine candidatura lui Sorin Oprescu, sunt doar scenarii, prin care se încearcă destabilizarea organizaţiei judeţene.
Comentarii fără acoperire
„Nu am dat nici un interviu, ci am avut o discuţie privată cu unul dintre redactorii ziarului,  legată de zvonurile care circulă prin mass-media, referitoare la alegerile prezidenţiale. În centrul discuţiei au fost cele patru personalităţi politice, Mircea Geoană, Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu, candidaţi sau posibili candidaţi la funcţia supremă în stat. Am opinat şi militez, indiferent cum vor acţiona social-democraţii hunedoreni din eşalonul doi, ca Preşedintele României să fie Mircea Geoană. Restul comentariilor făcute de redactor sunt fără acoperire”, a răspuns Mihail Rudeanu, zvonurilor privind o posibilă excludere din PSD ca urmare a unor opinii exprimate într-o publicaţie din Valea Jiului. Cât despre excluderea lui din PSD, Rudeanu afirmă că liderii judeţeni nu ţin cont de „poveştile” unora, şi: „chiar dacă unii şi-ar dori acest lucru şi s-au exprimat în diferite întâlniri politice sau private, nu au primit acordul preşedintelui PSD, fapt care le-a tulburat liniştea, încercând şi alte scenarii de destabilizare a partidului”. 
Excluderi anunţate la Conferinţa Extraordinară
Astăzi, la ora 11.00, începe Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Hunedoara, unde va fi prezentată o informare despre starea filialei, desemnarea delegaţilor care vor participa la Congresul Extraordinar al PSD, care va avea loc vineri, 2 octombrie, şi se va analiza relaţia în baza protocolului cu PDL Hunedoara. Primul punct vizează şi adoptarea unor măsuri organizatorice, respectiv înlocuirea unor membri PSD Hunedoara din Consiliul Naţional al PSD. Surse neoficiale din cadrul partidului spun că această măsură organizatorică înseamnă excluderea din PSD Hunedoara a doctorului Ion Iliescu – fost preşedinte al organizaţiei municipale PSD Deva; a profesorului universitar Victor Vaida – fost director general al Termocentralei Mintia, fost preşedinte al filialei judeţene PSD Hunedoara, fost prefect al judeţului Hunedoara; a lui Petru Hodor-fost primar şi preşedinte al PSD Vulcan; a lui Gheorghe Popescu – fost preşedinte al PSD Haţeg şi consilier judeţean, pe motiv că susţin o altă candidatură la preşedinţia României, decât cea a lui Mircea Geoană.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura