Categories: Actualitate

Sclavi pe plantaţia de mandarine

Carmen Cosman

Cinci români, care au plecat la muncă în Italia prin intermediul unei femei din Petroşani, se plâng că locuiesc în condiţii insalubre şi nici nu au primit banii pentru munca prestată. Poliţiştii hunedoreni spun că, cel puţin până acum, nu au primit nici o sesizare.

Cei cinci români au plecat la cules de mandarine, însă afirmă că s-au trezit exploataţi de angajator şi nici nu au mai primit vreun leu la finalul lunii, aşa că acum, nu mai au bani nici de mâncare. Mai mult, au precizat aceştia, la plecarea în Italia li s-a promis că li se va face contract de muncă, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. În schimb, au fost înăsprite condiţiile de muncă, iar cei care s-au plâns au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară din casa în care locuiesc. Spaţiul este plătit de angajator, însă, spun oamenii, pentru fiecare persoană se trage din retribuţia lunară suma de 120 de euro. Asta, deşi locuiesc în condiţii mizere, după cum s-au plâns angajaţii. Românii spun că au ajuns în Italia, la cules de mandarine, după ce au fost îndrumaţi de o femeie din Petroşani. Pentru că sunt la capătul puterilor, aceştia au cerut ajutorul Ambasadei României din Italia.
Reprezentanţii IPJ Hunedoara spun că, până ieri, nu au primit nici o plângere în acest sens. „Deocamdată nu a  fost depusă nici o plângere la Poliţia municipiului Petroşani, dar, dacă în zilele următoare se va înregistra vreo sesizare, vom efectua cercetări”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

21 de ore ago