Comunitate

,,Şcoala Altfel”, la Staţia de tratare a apei de la Jieţ

Mai mulţi elevi de la Şcoala Gimnazială „ Avram Stanca” din Petroşani au vizitat ieri, luni, Staţia de Tratare a Apei de la Jieţ. Vizita copiilor face parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Şcoala Altfel” şi deschide seria unor iniţiative similare care vor avea loc în cadrul activităţilor desfăşurate pe tot parcusul acestei săptămâni, la staţiile de tratare a apei de la Jieţ şi Valea de Peşti, dar şi la staţia de epurare a apei de la Dănuţoni.

Şeful Staţiei de Tratare a Apei Jieţ, inginerul Mihaela Sitea, a fost astăzi gazdă şi i-a condus pe elevi prin toate modulele staţiei, explicându-le întreg procesul de tratare a apei, de la intrarea şi până la ieşirea acesteia din staţie. Copiii au vizitat rezervoarele de apă, sala vanelor, sala filtrelor, unde au asistat chiar şi la procesul de spălare a filtrelor. La laboratorul de analize, invitaţii au putut vedea cum se efectuează analizele de calitate a apei potabile. Elevii au învăţat de la specialiştii Apa Serv date esenţiale despre traseul apei, de la captarea acesteia din surse, precum şi informaţii despre importanţa apei şi a păstrării unui mediu cât mai curat şi sănătos.
Am apreciat faptul că elevii au fost foarte receptivi la toate obiectivele vizitate, au fost atenţi, au pus întrebări pragmatice, la care au primit, evident, răspunsuri pe măsură. La finalul vizitei a avut loc şi o sesiune de verificare a cunoştinţelor acumulate, toţi copiii primind ca răsplată câte o diplomă personalizată de către Apa Serv Valea Jiului, special pentru evenimentul la care au participat. (Biroul de Presă al Apa Serv Valea Jiului Petroşani)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago