„Şcoala altfel” va goli clasele din judeţ
Începând de astăzi, elevii hunedoreni, fie mici, fie mari, vor avea parte de o săptămână de şcoală diferită, faţă de cea tradiţională. Astfel, programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, desfăşurat la nivel naţional, îi va scoate pe copii din clase, iar caietele şi temele vor fi uitate.
Programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se desfăşoară în perioada 7-11 aprilie şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special format numai din activităţi extracurriculare şi extraşcolare. Acesta îşi propune implicarea atât a elevilor, cât şi a dascălilor, scopul fiind acela de a valoriza talentele şi competenţele copiilor în domenii cât mai diverse şi interesante.
O mulţime de posibilităţi
Timp de o săptămână, elevii hunedoreni vor merge şi vor vizita o mulţime de instituţii, dar şi puncte turistice. Fie că merg la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, sau la Ispectoratul Poliţiei Judeţene Hunedoara, fie la Castelul Corvinilor, copiii vor învăţa foarte multe lucruri noi.
Pe de altă parte, şcolarii din Deva şi din împrejurimi vor participa la activităţi cultural artistice – pictură, dans popular, modelaj, desen, cusături, cântece în limba engleză –, tehnice – robotică, electronică, automodele – şi aplicative – gastronomie, elemente de turism, informatică –, toate la Palatul Copiilor din Deva. De asemenea, elevii vor putea merge la film sau la teatru.