Pentru comunitate
Fosta Şcoala Generală din Dealu Babii se află, de circa şapte ani, într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care o asociaţie din Vulcan a preluat-o în administrare de la autorităţile locale, în ideea de a o transforma în centru creştin pentru copii şi tineret. „Până în toamnă, eu spun că va fi finalizată reabilitarea şcolii, pentru că există fondurile necesare. Mai mult de atât, a fost implicată şi comunitatea locală, în acest program. Luna trecută, în cadrul unui eveniment organizat la sala de cinema, câţiva copii au expus icoane pictate pe sticlă, realizate chiar de ei, icoane care au fost vândute la licitaţie, iar banii strânşi au fost puşi în slujba proiectului. Au mai existat şi donaţii, de asemenea. Partenerii noştri în acest proiect sunt: Protopopiatul de la Petroşani, Episcopia Devei şi Hunedoarei, Crucea Roşie, Asociaţia non-guvernamentală „Eu şi tu pentru Vulcan” şi şcolile din oraş” a precizat Gheorghe Ile (foto), edilul-şef al municipiului Vulcan.
După campanie
Primarul a mai subliniat că, deşi îşi doreşte ca să treacă la treabă cât mai curând, campania electorală pentru alegerile europarlamentare i-a cam încurcat planurile. „Nu începem această reabilitare, decât după ce se termină campania electorală, deoarece pot apărea interpretări necorespunzătoare. Toată lumea va spune că se face câte ceva pentru că e campanie. Trebuie reabilitat acoperişul, trebuie zugrăvit interiorul şi mai trebuie pregătite camere pentru o tabără şcolară. Totodată, mai e nevoie să fie utilată sala de activităţi. Aici, cei interesaţi de o altfel de şcoală, pot deprinde ţesutul la război şi multe alte lucruri legate de portul popular momârlănesc şi obiceiurile tradiţionale. Vrem să punem în valoare şi să perpetuăm valorile autohtone şi religioase. Le vom asigura şi transportul, copiilor care vor veni din oraş, la centrul din Dealu Babii”, a mai arătat primarul municipiului Vulcan. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…