ComunitateFlash

Şcoala şi cârciuma, la un loc

04 elevi

Dana Istudor

Autorităţile locale din Uricani nu au reuşit nici acum, la ani buni de când a fost semnalat cazul, să-i mute pe copiii care învaţă într-o şcoală în care funcţionează şi o cârciumă.

Promisiuni peste promisiuni
Cei 25 de şcolari care învaţă la şcoala generală de la Câmpu lui Neag, un cătun aparţinător de localitatea Uricani, sunt obligaţi să stea în clase pe toată perioada unei zi de şcoală, deoarece în clădirea lor este şi birtul satului. Astfel, micuţii sunt ţinuţi în clase şi pe perioada recreaţiei, ca nu cumva să intre în contact cu cei care beau la câţiva paşi de ei. Dascălii sunt nemulţumiţi de situaţie, dar nu au altă soluţie, deoarece cei care ar trebui să ia măsuri sunt edilii din Uricani. Aceştia, deşi de ani de zile, şcoala şi birtul funcţionează împreună, n-au luat nici o măsură, dar promit că o vor face, ca întotdeauna. „Mai bine zis, barul funcţionează lângă şcoală. Şcoala arată excelent, copiii se simt bine. Nu e normal, probabil, ca un bar să funcţioneze lângă o unitate de învăţământ. Vom vedea cum vom face ca localul să fie închis pe perioada orelor”, a declarat Corneliu Braia, viceprimarul oraşului Uricani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura