Femeia a fost acuzată de comiterea infracțiunii de furt calificat iar iubitul ei, cel care a determinat-o cu pumnul să comită infracțiunea, a fost condamnat pentru instigare.
I-a luat portmoneul
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva au stabilit că femeia, profitând de faptul că angajata unui club de jocuri de noroc a adormit, a furat 350 de pachete de ţigarete şi suma de 1.000 de lei. Cei doi inculpați au băut câteva pahare în club iar concubinul ei și-a jucat toți banii la aparate. Anchetatorii au menționat în rechizitoriu că hoața a mers la spital la un moment dat, deoarece s-a simțit rău, iar apoi, în drum spre casă, s-a întâlnit cu concubinul care i-a spus să fure țigări din clubul respectiv, că nu mai avea bani să-și cumpere. Femeia nu a vrut și bărbatul i-a tras un pumn în față, iar ea s-a conformat. Profitând de faptul că angajata clubului dormea, femeia a furat țigări și portmoneul salariatei de acolo. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, din Deva, nu este la prima condamnare pentru furt, astfel că Judecătoria Deva a condamnat-o la o pedeapsă finală de 2 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. Concubinul ei, un recidivist tot de 24 de ani, a primit 10 luni de închisoare pentru instigare. Bărbatul va ajunge însă în penitenciar dacă sentința va rămâne definitivă, unde va executa 4 ani şi 4 luni închisoare, după ce instanța a adunat și pedepsele anterioare. (M. Gânju).
O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…
Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…
Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lămpașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…
Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…
Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…