Sunt multe proiecte de reabilitare a infrastructurii de învățământ ân municipiul Deva. Fondurile atrase au fost generoase, iar acum sunt pe final investițiile respective. Primarul Devei, Florin Oancea (foto), ne anunță că lucrările sunt monitorizate permanent, pentru ca totul să fie făcut bine și dat la timp în folosință.
Și sala de sport
Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale ,,Andrei Șaguna” Deva, cu fonduri europene, avansează. Echipa de implementare a proiectului a verificat din nou, în teren, stadiul lucrărilor de execuție a investiției de la această unitate de învățământ. „În corpul de clădire destinat învățământului primar, montajul mobilierului în sălile de clasă, cancelarie, săli profesorale și laboratoare se apropie de final. Jaluzelele verticale de la ferestre au fost deja instalate. Se montează tablele interactive și tablele școlare în clase. Grupurile sanitare băieți/fete au fost dotate cu lavoare, baterii, uscătoare de mâini cu senzori, dozatoare de săpun, pisoare, vase de toaletă. Fântânile pentru apă potabilă montate pe holurile școlii sunt funcționale atât în această clădire cât și în cea de clasele V-VIII. Au fost finalizate învelitoarea la acoperiș și la intrările în clădire, sistemul de colectare a apelor pluviale la cele trei copertine exterioare și montajul gresiei exterioare de la intrări. Constructorul a avansat și cu lucrările la corpul de clădire în care funcționează învățământul gimnazial. A fost finalizat montajul lambriurilor din lemn de la etajele 1 și 2, și până la sfârșitul acestei săptămâni se finalizează și parterul. În băi se vor monta obiectele sanitare. La sala de sport și clădirea vestiarelor se lucrează la finisajele interioare, instalații electrice, au fost montate tablourile electrice și cablajul pentru curenți slabi (semnalizare incendiu, instalații rețea voce date-rețea pentru telefonie și rețea pentru calculatoare, instalații antiefracție etc.). Continuăm să depunem proiecte pentru a obține finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ din municipiul Deva, pentru ca elevii să beneficieze de standarde maxime de calitate necesare unui învățământ modern”, susține Florin Oancea, edilul șef al municipiului Deva.
Cetatea, complet reabilitată
Primarul Devei spune că se lucrează intens și la alte unități școlare, Școala generală nr 5 din Cartierul Dacia, la Colegiul Tehnic „Transilvania”, la grădinițele din Dacia, Gojdu (n.r.-s-a ridicat o grădiniță nouă aici), la creșa din Cartierul Deva Nouă și se reabilitează creșa din Gojdu.
„Lucrările la telecabina de pe Dealul Cetății vor fi finalizate în această lună. De asemenea, terminăm și proiectul de pe Cetate, Incinta 1, un proiect de 5 milioane de euro în total”, a declarat Florin Oancea, primarul reședinței de județ.
Incinta 1, apreciată ca fiind cea mai importantă parte a monumentului istoric, este închisă acum circuitului turistic din cauza riscului pe care îl reprezintă starea de degradare a ruinelor cetăţii. Lucrările prevăzute în proiect vizează efectuarea de plombări şi injectări la zidăria de piatră, curăţarea acesteia, restaurarea şi refacerea elementelor de piatră fasonată. De asemenea, se lucrează la refacerea pereţilor din zidărie de piatră, la planşeele intermediare şi la şarpanta din lemn de stejar.În graficul de lucrări sunt înscrise, între altele, Turnul de Poartă, latura de vest a cetăţii cu Turnul de Vest, zona Palatului Princiar, precum şi laturile de sud şi de est. În fosta magazie de arme se va realiza sala multifuncţională 1, care va găzdui o expoziţie de arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut monumentul. Deasupra magaziei de arme se amenajează Platforma Belvedere Est, care va fi folosită pentru manifestări culturale şi găzduirea de evenimente cu specific istoric.
În ceea ce privește Planul Urbanistic General al orașului, Oancea susține că s-au schimbat regulile în timpul jocului, adică au apărut cerințe în plus pentru a putea fi el finalizat. În aceste condiții, deși ar fi trebuit ca PUG-ul să fie gata până la finele acestui an, mai e nevoie de lucru la el.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…