Politica si administratie

Şcolile din Orãştie intrã în modernizare

Magdalena Şerban

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în oraşul Paliei, alături de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Hunedoara, consilieri locali şi cadre didactice, primarul municipiului, Alexandru Munteanu (foto), şi-a împărtăşit bucuria câştigării unei noi linii de finanţare, de data aceasta, pe partea de învăţământ.

Fonduri atrase prin POR
Proiectul demarat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, cu denumirea „Reabilitare termică clădiri aferente la 2 unităţi de învăţământ preuniversitar – şcoli generale – din municipiul Orăştie şi îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării“, cu o valoare totală de 3.579.807,41 lei (din care contribuţia proprie este de 242.983,98 lei), are ca scop reabilitarea şi modernizarea a patru corpuri de clădire destinate procesului educaţional primar şi gimnazial: unul din cadrul Şcolii Generale „Dr Aurel Vlad” şi trei de la Şcoala Generală „Dominic Stanca”. Prin implementarea lui, se vizează creşterea eficienţei energetice, precum şi dotarea cu echipamente IT, echipamente didactice şi software educaţional a celor două unităţi şcolare.

Învăţământul şi sănătatea, prioritare
„Pentru Orăştie, învăţământul este foarte important. Am plecat întotdeauna de la premisa că atunci când avem copii educaţi, avem şi o generaţie sănătoasă, care poate schimba câte ceva din ceea ce s-a încercat să se facă, timp de 20 de ani, dar nu s-a reuşit. Avem în derulare reabilitarea Colegiului Naţional Aurel Vlaicu, ce se va finaliza până la sfârşitul anului. Este o lucrare monumentală, având la bază o construcţie monumentală. Pe lângă reabilitarea edificiului, după cei peste o 100 de ani de existenţă ai săi, acum se va implementa şi un sistem informatic bine pus la punct. Urmează lucrările pentru cele două şcoli generale (Dominic Stanca şi Dr. Aurel Vlaicu), iar spre finalul lui 2011, urmează Liceul Nicolaus Olahus. Toate proiectele investiţionale pentru şcolile amintite sunt câştigate. Pe lângă învăţământ, ne-am gândit şi la sănătatea orăştienilor, dorind ca până la final de an să fie deschis programul pentru reabilitarea ambulatoriului (Policlinica de lângă Spitalul Municipal Orăştie). Aşteptăm ca şi acesta să intre la finanţare. De asemenea, ne apropiem de final cu un proiect social demarat în premieră pentru Orăştie şi destinat unui centru pentru vârstnici, lucrările fiind terminate, dar urmând dotarea. Sper ca în octombrie, să-l inaugurăm. Toţi cei care vor intra în acest centru (32 de beneficiari, oameni fără posibilităţi de a se întreţine, dar cu un venit asigurat) trebuie să-şi plătească 90 la sută din cheltuieli, restul fiind suportat de Consiliul Local Orăştie. Este un complex modern şi cu foarte multe facilităţi şi dotări. Chiar dacă ne supără vorbele locale grele cum că acest centru va dispărea, nu pot fi de acord cu acest lucru. Toţi avem părinţi şi trebuie să avem grijă de ei, într-un fel sau altul” a precizat Alexandru Munteanu, edilul şef al municipiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura