Ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub control judiciar a patru persoane, Dorin Smădoi, Gheorghe Raul Pintilie, Ion Tocilă şi Maria Mirela Simota, judecate în mega-dosarul de evaziune, alături de Alin Simota. Hotărârea instanţei nu este definitivă, împotriva acesteia putând fi depuse contestaţii. Tot ieri, instanţa a stabilit următorul termen de judecată pentru 25 ianuarie. Reamintim că în acest dosar, afaceristul din Valea Jiului este acuzat, alături de alte 18 persoane, de constituire de grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni economice, ancheta începând în vara anului 2014, atunci când oamenii legii au organizat percheziţii la sediile firmelor afaceristului din Valea Jiului. Între timp, mai exact în 19 ianuarie, Alin Simota va mai avea o altă ocazie de a se prezenta în faţa instanţei hunedorene, când are termen de judecată contestaţia procurorilor faţă de eliberarea sa din penitenciar. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…