Este vorba de primul roman al autorului, apărut anul trecut la Editura Ştef din Drobeta-Turnu Severin. Evenimentul va începe la ora 17.00 şi va fi găzduit de Librăria Diverta şi Karma Caffe, de la etajul I a centrului comercial.
Romanul „Plimbare cu şobolani” a mai avut două lansări anul trecut, la Orăştie şi Drobeta-Turnu Severin, fiind foarte bine primit de colegii de breaslă. Această carte i-a adus autorului două premii, primul pentru debut în proză din partea Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Hunedoara – Alba şi premiul „Cartea anului”, acordat de către Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, din Drobeta-Turnu Severin.
Daniel Dăian este autorul a 11 publicaţii, care cuprind piese de teatru şi proză scurtă, dar excelează în poezie, fiind considerat unul din cei mai buni poeţi români contemporani ai anilor 2010. Membru titular al USR, filiala Hunedoara – Alba din 2014, a primit în decembrie 2015 premiul pentru excelenţă în poezie EX AEQUO. Pe lângă romanul lansat, autorul va pune la dispoziţia cititorilor şi ultimul său volum de poezii „Distanţa dintre tine şi centrul lumii are exact 1.76 – poeme de buzunar“, apărut în ianuarie 2016 şi care a avut deja prima lansare la Orăştie luna trecută. La evenimentul literar va participa toată conducerea USR Alba – Hunedoara: poetul Aurel Pantea, romancierul Cornel Nistea şi poetul Mircea Stâncel, împreună cu scriitoarea Silvia Beldiman, au transmis organizatorii. (N.Bumbac)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…