Scrisoare deschisă adresată presei hunedorene
Doresc să încep prin a-mi manifesta în scris şi public încrederea pe care o am faţă de justiţia din România. Sunt sigur că magistraţii implicaţi în soluţionarea dosarelor trimise în judecată sunt independenţi şi imparţiali şi că aceştia respectă cu stricteţe principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În data de 28 iunie anul curent, un nou dosar în care figurez ca inculpat a fost înaintat instanţei de judecată, fapt ce mi-a provocat o dezamăgire indescriptibilă, deoarece situaţia descrisă în comunicatul de presă emis de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia nu corespunde adevărului.
Îmi susţin cu tărie nevinovăţia, dar nu mă pot abţine să constat cu amărăciune că tot ceea ce se întâmplă referitor la acest subiect nu este decât o încercare meschină a unor oameni rău intenţionaţi de a-mi prejudicia imaginea şi de a crea în conştiinţa opiniei publice o falsă reprezentare a realităţii.
În urmă cu câteva luni, într-un alt dosar instrumentat cu aceeaşi superficialitate ca şi cel mai sus menţionat, pe lângă mine, apărea ca inculpat tatăl meu, un om care şi-a pus întreaga existenţă în slujba comunităţii şi care a încercat, indiferent de greutăţile pe care le-a întâmpinat, să îşi ajute semenii aflaţi în nevoie. Astfel, după toate sacrificiile pe care tatăl meu le-a făcut, a fost răsplătit cu această mârşăvie. În ciuda tuturor acestor josnicii, nici eu şi nici tatăl meu nu ne-am pierdut încrederea în oameni.
Noul dosar, care este unul dintre subiectele presei locale şi nu numai, a fost adus la cunoştinţa opiniei publice în scopul de a mă şicana, dat fiind faptul că a fost disjuns din primul.
Procurorul care a instrumentat acest caz motivează, printre altele, că „înţelegerea dintre inculpaţi a avut la bază (…) relaţii personale (naşi de cununie) (…)”, fapt în întregime neadevărat, deoarece eu nu sunt naşul nici unei persoane dintre cele amintite în comunicatul DNA. Mai mult, din cunoştinţele mele, Biserica Ortodoxă nu acceptă ca părinţii spirituali (naşi) ai unei tinere perechi ortodoxe să fie de o altă confesiune decât cea ortodoxă.
În încheiere, aş vrea să menţionez încă o dată că sunt nevinovat, lucru care, cu siguranţă, va fi constatat şi de judecătorii celor două dosare în care sunt inculpat, ţinând cont că doar aceştia se pot pronunţa în mod legal prin hotărâre judecătorească cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, în speţă a mea. Orice alte declaraţii nu sunt decât încercări de a mă discredita!
Vă mulţumesc,
Ovidiu Hada, Primarul municipiului Hunedoara
baaaaaaaaaa , bolovanule , nu ai facut nimic pt Hunedoara, pocaitu p…. mele . ai mai multe zile de concediu decat de lucru penalitate de om ce esti