S-au încheiat patru ani plini, patru ani de muncă susţinută, în care s-au concretizat numeroase proiecte pentru Deva.
Au trecut patru ani în care am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să realizez ceva bun pentru oraşul în care m-am născut şi pentru locuitorii cetăţii. Am avut parte de multe provocări, am avut parte de satisfacţii, dar au rămas şi neîmpliniri! Am primit aprecieri şi critici, deopotrivă, dar, trăgând linie, cred că am realizat lucruri frumoase împreună cu întreaga echipă a Primăriei municipiului Deva.
Cel mai important proiect pentru oraş cred că este reabilitarea Cetăţii Devei. Este emblema noastră, o carte de vizită de care trebuie să fim mândri. Ne-am străduit să schimbăm în bine înfăţişarea oraşului. Sunt conştient că acest lucru a însemnat un efort mare din partea cetăţenilor care au avut de suportat şantierele şi deranjul din oraş. Orice lucru frumos se obţine cu eforturi mari, dar eu cred că a meritat. Când văd familiile bucurându-se de Piaţa Arras, de Piaţa Ardealul sau de noua înfăţişare a cartierului Dacia, chiar simt că a meritat orice efort. Văd că Deva a început să arate a oraş european. Desigur, a fost şi mai este mult de muncă, pentru că mai sunt multe de făcut. Am încurajat educaţia, sportul, viaţa culturală, domenii fără de care nu poate funcţiona o societate civilizată.
Mulţumesc Consiliului Local Deva pentru sprijinul acordat, pentru susţinerea şi buna colaborare din aceşti patru ani. Mulţumesc colegilor din aparatul de specialitate şi celor care lucrează în instituţiile subordonate Consiliului Local. Împreună, am reuşit să formăm o echipă frumoasă, care sper că îşi va păstra linia profesională şi conduita morală.
Am încheiat o etapă importantă, pe care am parcurs-o împreună.
Dragii mei deveni, vă mulţumesc pentru că mi-aţi fost alături, vă mulţumesc pentru sfaturile şi ideile pe care mi le-aţi împărtăşit.
Vă mulţumesc şi pentru criticile, de mult ori constructive.
Vă mulţumesc pentru faptul că aţi ţinut treaz spiritul civic, vă mulţumesc pentru implicare şi participarea activă la viaţa comunităţii.
La bună revedere, dragi deveni! Deva este frumoasă, Deva este casa noastră! Deva priveşte spre viitor!
Cu stimă, Petru Mărginean
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…