Categories: Actualitate

Scutiţi de la plata impozitului pe clădiri

Hotărârea a fost luată în Consiliul Local Petro­şani şi se aplică tuturor pensionarilor cu venituri de cel mult 800 de lei pe lună.
Scutirea se aplică numai pentru locuinţa de domiciliu şi numai dacă respectivul contribuabil face dovada că locuieşte efectiv în locuinţa de domiciliu şi nu deţine în proprietate alte clădiri cu destinaţie rezidenţială, se precizează într-un comunicat al municipalităţii.
De asemenea, pensionarii ale căror venituri sunt de cel mult 1.000 de lei inclusiv beneficiază de gra­tuităţi la transportul public local, acordate de pri­mărie, în limita a 20 de călătorii/ lună. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

17 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

17 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

17 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

17 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

17 ore ago