Se anunţă concedieri la Primăria Deva

Primarul Devei, Florin Oancea, a anunţat ieri, în conferinţă de presă, că noua organigramă a aparatului administrativ a fost întocmită şi trimisă pentru avizare Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din Bucureşti. Noua schemă de personal presupune o reducere cu 150 de angajaţi din totalul de 900. De precizat că din totalul salariaţilor, circa 178 de persoane sunt plătite din fonduri guvernamentale.
„Noua organigramă am trimis-o spre avizare la ANFP. Ea poate să fie aprobată în forma pe care am propus-o noi sau poate fi amendată. Organigrama se va reduce cu aproximativ 150 de persoane. Este important un lucru: nu ne interesează persoanele, ci eficienţa unei activităţi. Am constatat că în anumite compartimente sau servicii lucrurile nu merg cum ar trebui”, a afirmat Oancea. Un alt motiv pentru care s-a decis reorganizarea posturilor în aparatul administrativ al Devei a fost reducerea fondului de salarii, care, în prezent se ridică la 10 milioane de euro pe an. Prin reducerea numărului de angajaţi, propusă de executivul Primăriei, s-ar crea o economie de circa 3,3 milioane de euro anual, bani care vor putea fi folosiţi la investiţii, a arătat edilul şef al Devei.
„Fondul de salarii aferent lunii noiembrie 2017 a fost de 3.415.000 de lei, fondul de salarii aferent lunii noiembrie 2016 a fost de 1.773.000 de lei. Această aproape dublare a fondului de salarii provine din două componente: creşterea nivelului salarizării, conform legii, pe de o parte şi din numărul mai mare de angajaţi. La un fond de salarii anual de 10 milioane de euro, am considerat că eu ca primar, nu pot să-mi asum ca în 2018 să plătesc din taxele şi impozitele devenilor într-o proporţie covârşitoare salarii către angajaţi şi să-mi rămână o sumă infimă pentru a putea să rezolvăm problemele cetăţenilor”, a explicat Florin Oancea. Avizul ANFP pe noua organigramă va fi dat în aproximativ 30 de zile, iar pentru a intra în vigoare, va fi supusă aprobării Consiliului local al Devei. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • F bine. Afara cu cei care au fost angajati de betivanul de Mos. Examenele au fost trucate.

  • Daca criteriul este "cei angajati de Mos" si nu competenta, atunci degeaba reduce schema de personal a Primariei.

  • Cu 1000-1500€ Mares te angaja la Primaria Deva fara probleme, iar Mos astepta vreun binefacator sa-i pmateasca consumatoa la Casina pe teraza mort de beat,

  • Pe Laura Sarbu , pe sotul si sora ei si pe Horia Jarnea sa-i pastrati ca asa o sa aveti soarta predecesorilor ...

  • Asa, sa moara si capra vecinului. Tipic mioritic. Eu zic sa-i dea afara pe toti sau sa lucreze cu 500 de lei pe trimestru. La ce ne mai trebuie primarie ? Toata lumea s-a facut judecator si procuror, toti se pricep, inafara de cei care sunt angajati la primarie. Un oras plin de gunoaie umane

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago