Se caută manager pentru Spitalul Judeţean!
Va avea loc un nou concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva!
Consiliul Judeţean mai încearcă o dată să găsească o persoană care să câştige postul respectiv, după ce la şefia unităţii au fost tot manageri interimari. Preşedintele Consiliului Judeţean a dat o dispoziţie privind aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a concursului. Concursul se va desfăşura la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Bulevardul 22 Decembrie, nr.58 în perioada 16.03.2020 – 30.03.2020. Dosarele de concurs se depun la sediul spitalului până în 13 martie 2020, ora 13. (S.Popa)