Magistraţii Judecătoriei Petroşani au cerut Biroului Judeţean de Expertize din cadrul Tribunalului Hunedoara o listă cu experţi pentru audierea unei minore abuzate de un individ din Petrila.
Judecătorii petroşăneni aşteaptă un expert care să poată discuta cu minora de numai 12 ani, victimă a concubinului mamei sale. Atât copila cât şi mama ei au fost abuzate sexual în urmă cu jumătate de an, iar agresorul a ajuns după gratii. Individul este acuzat de viol în formă continuată, dar a cerut ca minora să fie reaudiată iar judecătorul a considerat că reaudierea minorei este necesară şi utilă stabilirii adevărului în cauză. Audierea fetei se va face în prezenţa unui psiholog de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Hunedoara, au mai stabilit magistraţii. Totodată, judecătorii din Petroşani au cerut Poliţiei Petrila să comunice rapoartele cu privire la sesizările făcute de victime în perioada când s-ar fi petrecut fapta. Mihail Ludovic, petrileanul de 44 de ani, este judecat pentru două infracţiuni de viol, după ce şi-a forţat iubita şi pe copila acesteia, de numai 12 ani, în noaptea de 3 ianuarie 2017, să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit anchetatorilor, Ludovic Mihail şi-a chemat iubita şi pe fiica acesteia la el acasă şi s-a pus pe chefuit. După ce a băut bine, i s-a făcut chef de o partidă de amor şi a recurs la faptele pentru care riscă să înfunde puşcăria. În urma audierilor celor două victime, anchetatorii au aflat prin ce calvar au trecut iar legiştii au confirmat că au fost abuzate sexual. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…