Categories: Comunitate

Se deschide anul universitar la Facultatea de Asistenţă Medicală, la Deva

Astăzi va avea loc, la Deva, deschiderea anului universitar 2017-2018 al Facultăţii de Asistenţă Medicală a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
Pentru programul de studii universitare de licenţă Asistenţă Medicală Generală Deva, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a organizat admitere sub formă de concurs de dosare. Potrivit dr. Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean din Deva, ceremonia va avea loc la ora 13, în Sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Candidaţii care au fost declaraţi admişi la Facultatea de Asistenţă Medicală, în Deva, sunt aşteptaţi să participe la deschiderea anului şcolar. De asemenea, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara va fi prezentă la Deva la eveniment. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago