Se deschide noul an universitar la Facultatea de Asistenţă Generală
Astăzi, la ora 10, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, va avea loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2018-2019 a Facultăţii de Asistenţă Generală – Extensia Deva, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara.
Dacă în municipiul Deva îşi desfăşoară cursurile o asemenea facultate, acest lucru i se datorează medicului Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean, care a avut iniţiativa respectivă şi a contribuit la punerea ei în practică. Durata de şcolarizare aici este de patru ani. (A.Năstase)