Se încălzesc cu ce apucă
În această iarnă, locuitorii din oraşul Petrila se încălzesc cu ce pot. Vechile centrale de cartier, care funcţionau pe bază de cărbune, au fost dezafectate, după ce au devenit inutile.
Din cauza costurilor prea mari de producere a agentului termic, localnicii din Petrila au renunţat la sistemul central de încălzire. Oamenii au la dispoziţie acum sobe cu lemn sau cărbune, centrale pe gaz, ori vechile calorifere electrice, cu ajutorul cărora să alunge frigul din apartamente.
„Cei mai mulţi dintre locuitorii noştri au optat pentru o formă individuală de încălzire, asta însemnând centrale termice pe gaz, pe combustibil solid şi au renunţat la serviciile centralizate de termoficare, iar noi am fost forţaţi de împrejurări să oprim această activitate”, a declarat viceprimarul oraşului Petrila, Constantin Ramaşcanu. De precizat că puţini sunt cei care au reuşit să-şi monteze o centrală termică pe bază de gaz şi mulţi dintre petrileni au încă în locuinţe sobe cu lemne sau cărbune. Fiind actuali sau foşti mineri, oamenii beneficiază de bonuri de cărbune de la CNH Petroşani, cu care îşi asigură necesarul pentru iarnă. (C. Cosman)