Primele şapte clasate în ierarhia SuperLigii RealSport Deva au un avans consistent faţă de ultimele şapte clasate şi sunt favorite la obţinerea unui loc în play-off, cu două etape înainte de finalul turului. În meciul vedetă al etapei din weekend, campioana Avantaje a învins, la limită, scor 1-0, trupa veteranilor Phoenix, după un joc de bună calitate.
Sita a cernut mai rapid decât se preconiza şi şapte echipe din SuperLiga RealSport s-au distanţat de pluton, fiind favorite la cele şapte locuri ce asigură calificarea în play-off. Cu două etape înainte de finalul turului, ierarhia e condusă de un „careu de aşi” format din vicecampioana – Alfa Team Cristur, campioana – Avantaje, medaliata cu bronz – Quasar şi revelaţia – Prosper Grawe. Urmează un grup de trei echipe fruntaşe, Paloma, Phoenix şi Liverpool, toate cu 21 de puncte, care au deja cinci puncte avans faţă de următoarea clasată, Anonimii, formaţie care e în cădere, după ce a defilat în prima parte a sezonului trecut. Jocurile nu sunt sută la sută făcute, întrucât în retur se pot schimba multe, dar există puţine şanse ca echipele din subsolul clasamentului să le devanseze pe cele şapte fruntaşe.
Derbi adevărat
Avantaje şi Phoenix, echipele cu cei mai mulţi foşti jucători profesionişti în loturi, au oferit un spectacol agreabil în meciul vedetă al etapei, disputat duminică. Avantaje a mizat pe tehnică şi viteză prin Vălăşutean (ex-Mureşul), Ţiglar (ex-Olimpic Simeria), Gavrilă (ex- FC CIP) şi Constantin jr., toţi ex-fotbalişti, dar mai tineri decât adversarii. Phoenix a răspuns cu ştiinţa jocului şi experienţa veteranilor Ciprian Luca (fost jucător de Liga I), Gigi Ştefan, Tănasă, Costăchescu sau Emil Popa, foşti fotbalişti de Liga secundă, la Mureşul Deva sau Corvinul Hunedoara. Jocul a semănat cu o partidă de box în care combatanţii s-au anihilat reciproc, întrucât îşi anticipau loviturile. Echilibrul s-a rupt în minutul 42, când, la o ezitare a veteranilor, deja obosiţi, Vălăşutean a şutat surprinzător, după un un-doi cu Mureşan, care i-a făcut şi paravan, şi a marcat unicul gol al meciului. Din păcate, autorul golului s-a accidentat destul de serios în ultimele minute, după ce a fost dezechilibrat de o intervenţie neintenţionată a „jandarmului” Gigi Ştefan.
Adio, perfecţiune!
În Liga RealSport, divizia secundă a competiţiei, surpriza etapei a reprezentat-o primul pas greşit făcut de ultima echipă perfectă a campionatului, Full GSM. Cu victorii pe linie în primele nouă runde, Full GSM s-a înecat în ultima etapă a turului, fiind învinsă cu 4-2 de FC Alsicon, echipa de pe locul trei. Etapa n-a fost lipsită de probleme de arbitraj. Ca dovadă, Dolce Vizio Caffe s-a retras de pe teren, înainte de finalul timpului regulamentar, în meciul cu FC Cristur, din cauza eliminării unui jucător.
O crimă oribila s-a produs luni, 10 martie 2025, într-un apartament din orașul Simeria. Surse…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă stă foarte aproape de un edil găsit…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru că a diversificat activitatea instituției cu servicii…
Claudiu T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…
După dialogul extrem de tensionat din Biroul Oval, președintele american Donald Trump ar fi pus…
Un tânăr din municipiul Deva a fost prins în reședința județului, în toiul nopții, făcând…
View Comments
Quasar nu a castigat nicio medalie anul trecut...poate doar prima mentiune!