Carmen Cosman
Salvamontiştii din Petroşani iau din nou muntele la periat în căutarea bărbatului care a dispărut în urmă cu două săptămâni.
Şansele ca ciobanul dispărut în Parâng să mai fie în viaţă sunt, practic, nule, însă familia acestuia speră ca măcar trupul acestuia să fie recuperat din munte. Dumitru Florea Cic, în vârstă de 44 de ani, a plecat de acasă la coliba sa din munte în data de 23 ianuarie şi de atunci, nimeni nu l-a mai văzut. Echipele de salvare au încercat iniţial să-l localizeze cu ajutorul unor coordonate pe care le-au primit prin GPS, însă eforturile depuse au fost zadarnice. De data aceasta, în căutările lor, salvamontiştii vor fi ajutaţi de un aparat de identificare a semnalului de la telefonul mobil. „Astăzi, a venit aparatul, iar mâine dimineaţă, se pleacă din nou în căutarea bărbatului”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Formaţiunii Salvamont Petroşani. Până acum, alături de salvamontişti, au urcat pe munte pentru a-l găsi pe hunedoreanul dispărut şi jandarmii montani şi s-a folosit chiar şi un câine specializat în astfel de căutări, însă, nu au reuşit să dea de victimă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…