Se prefăceau sărmani pentru a fura
O femeie din municipiul Vulcan împreună cu un copil au reuşit să facă mai multe victime după ce băteau pe la uşile oamenilor şi le cereau de mâncare.
Îndrugau o poveste siropoasă, cum că sunt singuri pe lume şi trăiesc din mila trecătorilor. Aşa au prădat o femeie din municipiul Vulcan, impresionată de „drama” prin care trec cei doi. ”În urma unei înţelegeri prealabile, cu intenţia de a sustrage bani, inculpaţii au sustras suma de 500 lei dintr-o geantă aflată într-una dintre camerele locuinţei, în timp ce inculpatul M.C. i-a distras atenţia persoanei vătămate (prin aceea că i-a cerut ceva de mâncare). Din declaraţiile inculpaţilor rezultă că au împărţit în mod egal suma de 500 lei sustrasă de la persoana vătămată, asupra inculpatului M. C. fiind găsită suma de 170 lei, bani care au fost returnaţi persoanei vătămate”, se arată în dosar. Cei doi au fost prinşi la scurt timp pe raza municipiului Vulcan de poliţişti şi acuzaţi de furt. Judecătoria Petroşani a condamnat-o pe femeia de 38 de ani la pedeapsa de 2.100 lei amendă penală. În ceea ce-l priveşte pe adolescent, magistraţii au constatat că are un cazier plin de infracţiuni. Claudiu Muntean a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani. (M. Gânju)