Organizatorii competiției olimpice de la Paris 2024 au lansat un program prin intermediul căruia, spectatorii din întreaga lume se vor putea înscrie pentru a cumpăra „pachete” de bilete, pentru trei sesiuni de competiție.
Cresc șansele de selectare
Cei înregistrați vor fi selectați la întâmplare, iar cei selecționați vor avea la dispoziție 48 de ore să aplice pentru pachete cu biletele la competițiile dorite într-o fereastră specifică. „Suporterii vor putea să-și alcătuiască propriul pachet, alegând sporturile și probele preferate, în limita locurilor disponibile, personalizându-și astfel experiența olimpică”, au promis organizatorii. Înscrierile pentru potențialii spectatori urmează să se deschidă pe 1 decembrie 2022 și durează până pe 31 ianuarie anul viitor. „Pentru prima fază a vânzării oficiale a biletelor olimpice, fanii din întreaga lume vor putea cumpăra pachete”, au comunicat organizatorii Paris 2024. Această fază este programată să se deschidă pe 15 februarie 2023și să continue „pentru câteva săptămâni. Comitetul de organizare a încurajat cumpărătorii să se înscrie la Clubul Paris 2024, despre care susțin că va crește șansele de a fi selectați în buletinul de vot. Membrilor Clubului Paris 2024 selectați prin vot li se va acorda o perioadă de prioritate de patru zile, între 15 și 18 februarie, în care să cumpere bilete.„Membrii clubului selectați la întâmplare vor beneficia astfel de un număr mai mare de opțiuni pentru a-și construi pachetele”, au spus organizatorii. Se așteaptă ca biletele unice pentru Jocurile Olimpice să fie puse în vânzare în mai 2023, iar vânzările paralimpice urmează să înceapă în toamna anului viitor. Prețurile biletelor vor începe de la 24 EUR (21 GBP/23,80 USD) pentru toate sporturile, ca parte a unui program despre care organizatorii susțin că va fi „accesibil tuturor”. Organizatorii susțin că aproape jumătate din biletele olimpice vor avea un preț de 50 EUR (43,74 GBP/49,61 USD) sau mai puțin.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…