Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 1 martie 2017, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017. Astfel, cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai, la centrele judeţene/locale.
Cei de la APIA Hunedoara le recomandă fermierilor ca înainte de a veni la centrele respective să se prezinte la primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situaţia terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploataţie şi animale, să verifice situaţia acestora în registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociaţiei sau propriilor evidenţe, dacă este utilizator SNIIA. În acest an, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online, care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea şi închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea solicitării, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa cererea unică de plată-declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic. (A.Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…