Se redeschide piaţa volantă din Deva
Primăria Deva a anunţat într-un comunicat că piaţa volantă din centrul municipiului se redeschide începând de mâine, 23 martie. Autorităţile publice locale vor să le ofere devenilor posibilitatea de a achiziţiona legume şi fructe proaspete de sezon, direct de la producător.
La cele peste 20 de standuri amenajate în Piaţa Unirii, producători tradiţionali din cinci judeţe vor comercializa produse şi preparate din carne (inclusiv specialităţi vânătoreşti), specialităţi din lapte, fructe şi legume, conserve, dulceţuri, produse apicole, flori, dar şi obiecte artizanale. Piaţa volantă din centrul Devei va funcţiona de două ori pe săptămână, în zilele de joi şi vineri, începând cu ora 9.00, atât timp cât condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea evenimentului, se arată în comunicatul Primăriei Deva.