Categories: ActualitateFlash

Se reia judecata la Curtea de Apel

Cristina Ghenea

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat ieri în procesul de retrocedare a Parcului Dendrologic din Simeria, revendicat în instanţă de către moştenitorul fostului proprietar maghiar. Potrivit sentinţei, cauza va fi rejudecată, astfel că litigiul nu a fost stins nici acum, după aproximativ 12 ani de când soarta parcului a ajuns în mâinile judecătorilor.

Îşi vrea, cu orice preţ, proprietatea înapoi
Procesul de retrocedare a Arboretumului Simeria a început în 2001, când ultimul moştenitor al rezervaţiei, în vârstă de peste 90 de ani, a acţionat în instanţă pentru a-şi primi proprietatea înapoi. Dacă parcul îi va fi retrocedat, Laszlo Ocskay – care locuieşte în prezent în Târgu Mureş – va putea face orice doreşte cu rezervaţia dendrologică, declarată monument al naturii.
Deşi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Simeria – actualul administrator al Arboretumului – a încercat să pună punct disputei şi i-a oferit despăgubiri moştenitorului, acesta se încăpăţânează să redevină proprietar al parcului şi refuză orice înţelegere între părţi, luptând, în continuare, pentru retrocedare. În octombrie 2010, acesta chiar a avut câştig de cauză, Curtea de Apel Bucureşti dispunând retrocedarea în natură a Arboretumului, dar hotărârea nu era definitivă, astfel că a fost atacată de reprezentanţii ICAS, care au câştigat, astfel că procesul a continuat.
Instanţa supremă, pe rolul căreia dosarul a ajuns, din nou, în iunie anul trecut, a dat ieri verdictul. „S-a admis recursul reclamantului şi s-a casat decizia. Cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti“, a precizat Georgeta Barbălată, purtătorul de cuvânt al ICCJ.

Rezervaţie naturală unicat în România
Înfiinţat la începutul secolului XVIII, Parcul Dendrologic din Simeria a aparţinut succesiv familiilor nobiliare de origine maghiară Gyulay, Kun, Fay şi Ocskay şi s-a transmis pe linie feminină. Arboretumul de la Simeria are o suprafaţă de aproximativ 70 de hectare şi cuprinde un număr impresionant de plante exotice şi autohtone. Rezervaţia naturală unicat în România se numără printre primele rezervaţii dendrologice din Europa. La propunerea Comisiei Monumentelor Naturii, parcul a fost ocrotit de lege, primind atributul de „monument al naturii”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago