Se reiau competiţiile de dans sportiv
Federaţia Română de Dans Sportiv a anunţat, recent, că este posibil să organizeze, în trimestrul IV al acestui an, competiţiile interne de anvergură.
Vorbim despre Campionatul Naţional de 10 Dansuri, Campionatul Naţional pentru sportivi sub 21 de ani, Campionatul Naţional de Clase şi Cupa României.
Luând act de aprobarea Ministerului Tineretului şi Sportului a regulamentelor privind permiterea reluării antrenamentelor în spaţii închise şi permiterea reluării întrecerilor în aer liber, Comisia de Competiţii din cadrul federaţiei a creat un grup de lucru împreună cu reprezentanţi ai Colegiului Arbitrilor, Colegiului Antrenorilor şi Secretariatului General, pentru a pune la punct detaliile privind organizarea fiecărei competiţii menţionate.
Biroul Federal va monitoriza evoluţia cadrului legislativ şi va elabora măsuri şi reguli cu privire la organizarea şi desfăşurarea în siguranţă a întrecerilor. (N. Gavrea)