Locuitorii municipiului Hunedoara vor plăti mai mult pentru un metru cub de apă potabilă, şi asta după ce consilierii locali au aprobat, ieri, solicitarea venită din partea operatorului SC Apa Prod SA.
O scumpire justificată
„Această solicitare este justificată, având în vedere acoperirea cheltuielilor de producţie şi exploatare, cele de întreţinere şi reparaţii, dar şi altele”, le-a explicat aleşilor locali hunedoreni Victor Arion, directorul general al ApaProd. În plus, acesta a mai adăugat că este nevoie ca membrii consiliului local să îşi dea acordul asupra majorării tarifului la apă şi canalizare, potrivit contractului valabil până în vara anului viitor. „Dacă nu vor fi aprobate tarifele, riscăm să pierdem fondurile de coeziune din cadrul aplicaţiei, conform căreia până în 2015, toate localităţile vor beneficia de racord la apă şi canalizare”, a declarat Victor Arion. El a mai adăugat că din vara anului viitor toate localităţile din judeţ, unde operator este Apa Prod SA, vor avea un tarif unic pentru apă şi canalizare.
Cu 67 de bani în plus
Potrivit hotărârii aprobate, ieri, de consilieri, preţul unui metru cub de apă pentru locuitorii municipiului Hunedoara, a fost modificat de la 2,64 de lei (inclusiv TVA) la 3,31 de lei (inclusiv TVA). În ceea ce priveşte canalizarea, preţul unui metru cub va fi de 1,36 de lei, pentru populaţie şi 1,10 lei, pentru agenţii economici. Această hotărâre intră în vigoare astăzi.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…