Astfel, marţi, pe tot teritoriul judeţului nostru a fost acordată o singură sancţiune pentru nerespectarea izolării. Este adevărat că şi renunţarea la obligativitatea purtării măştilor în spaţiul liber a dus la scăderea numărului de sancţiuni. ”Astfel, în ultimele 24 de ore, poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 18 societăţi comerciale şi 23 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate a fost aplicate o sancţiune contravenţională”, se precizează într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Pe de altă parte, poliţiştii au efectuat şi controale în trafic iar şoferii au fost instruiţi în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…