Magdalena Șerban
Cum e iarna pe sfârșite, cum primarii pun piciorul în prag, dând startul curăţeniei de primăvară. Comuna Zam nu face notă discordantă, aici urmând să se treacă la ecologizare. Acțiunea se va întinde pe mai multe săptămâni, întinderea satelor fiind una mare.
An de an
„Este firesc să ne ocupăm de comuna în care trăim. Așa că la fel ca și în ceilalți ani, ne vom concentra asupra arealului din preajma DN7 (E68), dar, bineînțeles, și asupra satelor aparţinătoare. Dacă ar fi să prioritizăm, în mod cert pe o poziție importantă se află terenurile aferente drumurilor de interes major şi care rămân cartea de vizită a unității noastre administrativ-teritoriale. Prin urmare, dorim să anunțăm localnicii că fiecare poate da o mână de ajutor, făcându-şi curăţenie în faţa casei. Noi încercăm să cuprindem cât mai multe zone, cei de la ajutor social, cărora le asigurăm cele necesare pentru astfel de lucrări (saci, mănuşi etc) ocupându-se de asta. Preconizăm că ecologizarea o vom finaliza în aprilie, odată cu «Şcoala Altfel», când preţ de o zi vom implica şi elevii, cadrele didactice și nu numai în acţiuni de curăţenie. Lansăm acest apel de a face un efort comun nu ca o obligație, ci mai degrabă ca o datorie civică. Tuturor le este pe plac să trăiască într-un mediu curat și civilizat”, a transmis Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam. Ce mai trebuie subliniat este că acesta se numără printre edilii hunedoreni care anual își iau în serios rolul de promotori ai curățeniei. Este o vorbă, cum că nici un croitor nu ar trebui să umble cu hainele rupte. Așa e și în administrația publică.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…