Până în aprilie 2022, Secția Spitalizare de Zi (foto) de la Spitalul Județean de Urgență Deva va fi finalizată. Aici va fi mutată Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), mai întâi, până va fi reabilitată Urgența spitalului. Apoi, după ce lucrările la UPU vor fi gata, Secția Spitalizare de Zi va funcționa în această clădire, construită pe parcarea din fața unității medicale.
Se știe că UPU va fi moldernizată și extinsă datorită unui proiect cu fonduri euuropene, câștigat de Consiliul Județean Hunedoara, în valoare de aproape 8 milioane de lei, fonduri nerambursabile.Lucrările ce vor fi executate vizează reorganizarea şi funcţionalizarea UPU Deva, astfel încât pacienţii şi personalul medical care deserveşte unitatea să beneficieze de spaţii şi dotări la standarde moderne. Proiectul are în vedere recompartimentarea spaţiilor existente, adaptarea instalaţiilor interioare, realizarea de instalaţii noi pentru ventilaţii. De asemenea, UPU va fi extinsă prin construirea unei clădiri cu parter şi etaj, dotată cu două ascensoare, ce va fi prevăzută cu un corp de legătură cu spaţiul existent acum. La parterul clădirii vor funcţiona spaţii de triaj, decontaminare, resuscitare, gipsare, operaţii, consultaţii, zonă de aşteptare. La etaj vor fi amenajate un hol de legătură şi spaţii de circulaţie.Termenul de realizare a proiectului este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…