Categories: Actualitate

Şef nou la CNH Petroşani

Dana Istudor

 În urma unui ordin al ministrului Economiei, directorul general al Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, Nicolae Drăgoi, a fost eliberat din funcţie, iar la şefia mineritului din Valea Jiului a fost numit fostul director adjunct al Companiei, Constantin Jujan (foto) (membru PSD Petrila).

 Nu a aplicat programul de redresare al companiei
Ieri, în urma Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, s-a decis o nouă conducere la compania minieră, după ce cu o zi în urmă, ministrul Economiei a decis să-l demită pe directorul general instalat în urmă cu doar câteva luni. Ministerul a făcut înlocuirea, din cauză că Nicolae Drăgoi nu a aplicat cu fermitate un program de redresare a Companiei Huilei. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Puiu Horea, a dat şi un exemplu în acest sens, precizând că în urma unei şedinţe a generalului Drăgoi, un director de mină care se afla la discuţii era pontat la unitatea minieră ca fiind în subteran. Horea consideră că Nicolae Drăgoi trebuia imediat să ia o măsură drastică în acest caz şi să-l destituie pe directorul în cauză. De altfel, singurul reproş adus fostului director al CNH a fost lipsa de fermitate. În fruntea Companiei Naţionale a Huilei a fost instalat un profesionist în minerit, Constantin Jujan, fost director adjunct la  CNH, dar şi directorul EM Petrila. Noul director spune că obiectivul său este de a pregăti compania pentru integrarea în complexul naţional energetic, iar pe termen scurt redresarea CNH şi întărirea disciplinei tehnologice şi în muncă. Pe lângă preluarea noii conduceri a Companiei Naţionale a Huilei, Jujan a fost numit şi membru al Consiliului de Administraţie, în timp ce fostul director al CNH, Nicolae Drăgoi, rămâne la dispoziţia Companiei Huilei. „Obiectivul principal pe care mi l-am fixat este acela de a pregăti CNH pentru integrarea într-un complex energetic. Pe termen scurt, mi-am propus redresarea activităţii CNH şi întărirea disciplinei tehnologice în muncă“, a declarat Constantin Jujan, într-o conferinţă de presă susţinută la Petroşani.

 I-au retras sprijinul politic
Dumitru Răscolean, preşedintele PSD Petrila, a declarat că „i-am retras sprijinul politic lui Nicolae Drăgoi, deoarece a adus mai multe deservicii organizaţiei noastre. Adică, l-a schimbat pe directorul Minei Lonea, membru al PSD şi l-a înlocuit cu un membru al PDL. Apoi, a declarat în repetate rânduri că Mina Petrila trebuie închisă, deşi noi milităm pentru menţinerea locurilor de muncă în Valea Jiului”.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

2 ore ago

ANUNȚ

VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…

2 ore ago

Dragi cetățeni,

Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

17 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

17 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

17 ore ago