Categories: ActualitateFlash

Şefii indieni de la ArcelorMittal Hunedoara se lăfăie în vile de lux

Adriana Năstase

Siderurgiştii hunedoreni au ieşit, în ultima vreme, în repetate rânduri în stradă, pentru a cere mărirea salariilor, pe care le consideră prea mici pentru munca prestată, dar care nici nu s-au mai ajustat de multă vreme în funcţie de inflaţie.
Salariaţii de aici solicită o creştere doar de 20 la sută a salariilor, în condiţiile în care lefurile metalurgiştilor hunedoreni, cum arătam, nu sunt mari deloc, dimpotrivă. Numai că şefii de la ArcelorMittal, motivând că nu sunt bani, le-au oferit siderurgiştilor o mărire de doar cinci la sută şi aceea, în două tranşe, lucru cu care oamenii nu pot fi de acord. Metalurgiştii hunedoreni susţin că patronii fac bani frumoşi de pe urma acestui combinat, însă salariile lor nu se ridică nici măcar la jumătatea mediei salariilor din grupul siderurgic.
Recent, liderii sindicali ai siderurgiştilor acuzau conducerea combinatului că nu se implică deloc în rezolvarea problemelor salariale de la Hunedoara, în condiţiile în care aici au mai rămas doar puţin peste 700 de angajaţi, iar noul laminor, o investiţie de aproape 50 de milioane de euro, nu funcţionează încă.
Sindicaliştii spun despre şefii străini de la ArcelorMittal Hunedoara că, în timp ce declară că nu pot mări salariile din cauza crizei, ei îşi permit să locuiască în case de lux şi sunt remuneraţi cu salarii de mii de euro pe lună, la care angajaţii români nici nu îndrăznesc să viseze.
De pildă, managerul general Amit Kumar şi directorul financiar Amit Dasgupta locuiesc în condiţii excelente, în vile superbe, în Deva (vezi foto). Aşa stând lucrurile, nu putem să nu le dăm dreptate sindicaliştilor, care spun că, dacă-i vorba de austeritate, atunci, aceasta ar trebui să-i afecteze cât de cât şi pe şefii combinatului, nu doar pe muncitorii siderurgişti, care-şi duc viaţa de pe o zi pe alta.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Acest articol este demn de Scanteia anilor 50; unde ati vrea sa locuiasca? In blocuri de beton cu apartamente de 35 mp, cu dejectii la subsol si pline de igasie? Acele blocuri au fost facute de comunisti pentru "oamenii muncii" nu pentru manageri. Mai bine ati face o analiza asupra siderurgiei hunedorene in ultimii 20 de ani si cum de s-a ajuns in situatia actuala, adica din ditamai combinatul au ramas niste amarate de laminoare. Cine sunt vinovatii de distrugerea combinatului?

  • intrati pe forumul Hunedoarei ca sa discutam despre soarta siderurgiei la Hunedoara, despre salvarea acesteia si a orasului! va asteptam cu drag! click pe nume pentru accesarea forumului.

  • alo dorian ?,ai fost in india vreodata?,sigur nu;pai tata indienii sunt cei mai mizerabili ,nu degeaba vorbim de romi,tigani ,eu lucrez afara ,in siderurgie ,cand ne vin colegi indieni ,toti stramba din nas ,ei sunt umili afara,chiar simpatici ,la noi se dau mari MITTALI ,de fapt recunosc ,fara scoala facuta cu ajutorul mentorului ,erau ZERO;VEZI SI TU PE YOUTUBE CE E INDIA CA TARA

  • cel care a scris articolul vede doar ce vrea sau doar ceea ce i s-a impus sa vada

    sindicatul este compromis atat timp cat este platit de catre patronat!

  • Din articol reiese ca sindicatul si cel putin unul din comentatori ar vrea ca Mittal sa-si trimita indienii sa locuiasca cu "fratii" lor in blocurile din "Micro" (ce nume de cartier!!!)si in vile sa stea sindicalistii si poate (de ce nu?) cei care au contribuit din plin la distrugerea combinatului.

  • Oare cine va impus sa scrieti acest articol sau ce urmaresc de fapt? Cine este vinovat de aceasta situatie, oare nu tot romanii nostri sunt adevaratii vinovati nu ei au distrus siderurgia la Hunedoara si nu au dat salarii iar despre romanii nostri nu se scrie nimic, sindicatul a dormit pina acuma si a iesit din amorteala? De ce se da vina numai pe indieni oare romanii nostri unde au fost pina acuma.Conducerea romana de pana atunci ce a facut?-nimic pentru salariati.Asta este tristul adevar al siderurgiei Hunedorene si al Hunedorenilor.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj de la noi s-a lins pe bot,…

2 zile ago

Bulina albă

Damian Diniș, primarul comunei Băița Pentru că, așa cum a promis în campanie, a finalizat…

2 zile ago

Bulina neagră

Adrian I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru ucidere din…

2 zile ago

Ce partide ar intra în Parlament și ce majorități se pot forma pentru viitorul Guvern

Un sondaj de opinie CURS de tip Omnibus realizat la nivel național, în perioada 10…

2 zile ago

Consilierii locali AUR Deva l-au dat dispărut pe primarul Florin Oancea

Consilieri locali de la Deva s-au sesizat, la ședința de CL, că edilul șef al…

2 zile ago

Ciolacu nu vrea alianță de guvernare cu AUR după alegeri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu (foto), respinge categoric formarea unei alianţe cu AUR după alegerile parlamentare,…

2 zile ago